Am făcut o lista cu posibile probleme de luat în considerare în timpul votării şi numărării voturilor. Nu este o listă exhaustivă, astfel că o vom completa pe parcurs:
Presiuni ale administrației locale sau ale altor instituții / aglomerație la secția de votare
- Prezenţa reprezentanţilor poliţiei sau autorităţilor locale în vecinătatea secţiei de votare poate fi un instrument de intimidare, deoarece poate sugera că autorităţile monitorizează prezentarea sau neprezentarea alegătorilor la vot.
- Acţiuni inoportune din partea forţelor de ordine şi/sau poliţiei, ca de exemplu notarea sau raportarea prin telefon a datelor privind prezenţa la vot sau rezultatelor.
- Prezenţa unor grupuri numeroase de alegători în vecinătatea secţiilor de votare poate indica faptul că participarea acestora la vot este coordonată şi/sau nu rezultă din voinţa proprie;
- Presiuni din partea preoților în timpul slujbelor religioase
Indicii pentru potențiale fraude/abuzuri
- Votarea în grup, votul multiplu
- Introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât cele la care au dreptul alegătorii
- Buletine de vot dinainte marcate
- Pierderea unor buletine sau urne de vot
- Utilizarea neregulamentară sau abuzivă a urnelor mobile; număr semnificativ de cereri privind urna mobilă; presiuni privind votul cu urna mobilă în spitale sau închisori
- Cazurile în care secretul votului nu este asigurat, cabine de vot deschise
- Limitarea dreptului alegătorilor de a-şi exprima votul din motive nejustificate
- Înlocuirea urnei de vot cu o altă urnă de vot
- Numărarea voturilor sau înregistrarea rezultatelor intenţionat incorectă
- Adăugarea unor buletine de vot după deschiderea urnei de vot
- Procesele verbale ce conţin rezultatele referendumului nu sunt completate la secţia de votare sau sunt completate cu creionul şi nu cu cerneală
- Falsificarea sau înlocuirea proceselor verbale
- Invalidarea arbitrară sau inconsecventă a buletinelor de vot
- Nerespectarea procedurilor de sigilare a materialelor electorale din 6 octombrie
Listele electorale
- Înscrieri fictive în listele suplimentare sau înscrierea unui număr anormal de mare de persoane
- Inadvertenţe în listele de alegători
Legate de secția de votare/ziua votului
- Deschiderea cu întârziere a secţiilor de votare, întârzieri excesive în administrarea votării
- Absenţa materialelor electorale necesare (tuș, ștampile, urna mobilă, cabine de vot etc)
- Urnă nesigilată sau sigilată necorespunzător (nu există un model standard pentru sigiliu, deci fiecare secție de votare are propriile metode; în general este o bandă albă, peste care se aplică ștampila de control a secției de votare)
- Confuzie sau lipsă de organizare, cazuri în care membrii comisiilor de votare nu urmează procedurile
- Prezenţa persoanelor neautorizate în secţiile de votare (primari, consilieri locali, membri de partid etc)
- Cazurile în care identitatea alegătorilor nu este verificată
- Activităţi inoportune din partea reprezentanţilor candidaţilor sau partidelor politice, imixtiuni în activitatea birourilor electorale sau observatorilor
- Păstrarea în condiţii precare a buletinelor de vot neutilizate
- Excluderea unor membri ai comisiilor de votare sau unor observatori pe motive nejustificate
- Însoțirea frecventă de către membri ai birourilor electorale, observatori sau alte persoane a unor persoane care au dificultăți în a vota
Numărarea voturilor (pentru persoanele acreditate)
- Proceduri dezordonate de numărare a voturilor
- Personal insuficient pentru efectuarea şi supravegherea numărării voturilor
- Transportarea materialelor electorale la biroul electoral de circumscriptie nu se efectuează în condiţii de siguranţă
- Lipsa transparenţei sau proceduri nereglementare constatate în cursul centralizării voturilor
- Participarea la numărarea voturilor a persoanelor neautorizate (membri de partid, primar, observatori etc)
Vezi și lista de infracțiuni electorale
Informații preluate parțial din Manualul de observare a alegerilor, OSCE/ODIHR; completate cu informații din experiențele anterioare de observare. Vezi și Manualul Observatorului
Cum pot verifica dacă am votat , după ce se termină votarea?