Index Reguli

Ce MATERIALE pentru PUBLICITATE pot fi folosite în campania de referendum?

Model solicitare de înlăturare a materialelor care nu respectă normele legale
[Descarcă] 

Reglementările privind campania pentru referendum sunt cele din Legile 3/2000, 208/2015 și 334/2006 (finantarea partidelor și campaniilor electorale). Legea 3, privind organizarea referendumului nu conține reglementări specifice pe tema normelor de vizibilitate. OUG 86/2018 stabilește că reglementările Legii 208 se aplică acolo unde există prevederi în Legea referendumului. Astfel, art. 79(5-7), Legea 208 specifică faptul că:

(1) Primarii sunt obligați ca până la începerea campaniei electorale să stabilească prin dispoziție locuri speciale pentru afișaj electoral și să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ținând seama de numărul partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale care declară că depun liste de candidați, precum și de candidații independenți. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetățeni, fără stânjenirea circulației pe drumurile publice și a celorlalte activități din localitățile respective.(5) Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură.

(6) În alte locuri decât cele stabilite conform alin. (1), afișajul electoral este interzis.

(7) Sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.

Hotărârea nr.3 din 28.09.2018 a Biroului Electoral Municipal București stabilește că materialele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat, dar și materialele care nu respectă dimensiunile legale nu pot fi folosite (vezi mai jos).

Conform deciziei BEM, materialele de aceste dimensiuni, precum și cele care folosesc culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat nu pot fi folosite. Reamintim că deciziile unui birou electoral de circumscripție se aplică doar pentru circumscripția respectivă. În situația în care identificați astfel de materiale în București (sau în alte localități din țară) puteți scrie la poliția locală și primărie și spre știință Biroul electoral de circumscripție al municipiului București sau oficiilor de sector. Vă puteți adresa și oricărui alt birou electoral de circumscripție județeană din țară, bazându-vă pe acest raționament legal.  Datele de contact ale birourilor se pot găsi pe pagina BEC.  Datele primăriilor din București pot fi  consultate aici.

De asemenea, puteți raporta amplasarea unor astfel de materiale pe www.votcorect.ro
Ce fel de materiale de campanie se pot folosi?

În campania pentru referendum, partidele politice pot achiziţiona şi utiliza numai următoarele tipuri de materiale de propagandă:

a) afişe cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură;
b) afişe prin care se convoacă o reuniune care vor avea 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru afişaj;
c) materiale de propagandă audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală;
d) publicitate în presa scrisă;
e) materiale de propagandă online;
f) broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie (art. 39 alin. (1) și art. 40 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin H.G. nr. 10/2016).

Este considerat material de propagandă orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la referendum, clar identificat;
b) este utilizat în perioada campaniei;
c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg;
d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului (art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006.

Partidele politice au obligaţia de a imprima sau de a utiliza pe materialele de propagandă tip afiș, broșuri, pliante, alte materiale tipărite și cele din presa scrisă, cel puţin următoarele date:

a) denumirea partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care le-a comandat;
b) denumirea operatorului economic care le-a realizat;
c) codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă;
d) tirajul, în cazul afișelor, broşurilor, pliantelor şi a altor materiale tipărite din aceeaşi categorie (art. 39 alin. (3) și art. 40 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin H.G. nr. 10/2016).

În campania pentru referendum, partidele politice nu pot produce materiale de propagandă în regie proprie (art. 36 alin. (7) și art. 40 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin H.G. nr. 10/2016).

Citeste mai multe detalii în instrucțiunile privind finanțarea campaniei emise de către AEP. 


Înapoi la cuprins

Un comentariu

  1. Este folosit gresit termenul de campanie electorala pentru referendumul initiat de oameni, nu de partide, care are o miza sociala, nu politica.

    Mai jos extras din Legea 300.

    „campanie electorală – perioadă în care competitorii electorali desfăşoară activităţi de propagandă cu scopul de a-i determina pe alegători să îşi exprime voturile în favoarea lor”

    Fiti democrați, asa cum susțineți !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *