Citește aici despre măsurile generale de protecție impuse prin legislația electorală și cele referitoare la campania electorală.
Citește aici despre etapele votării
Regulile privind ziua votului în străinătate au fost reglementate prin Ordinul comun al MAE și MS nr. 2.010/2.308/2020 privind stabilirea unor măsuri și acțiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a procesului electoral din străinătate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020
Regulile privind ziua votului au fost reglementate prin Ordinul comun al MAI și MS nr. 2.009/166/2020privind stabilirea unor măsuri și acțiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a procesului electoral din țară la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020
I. Obiective:
1. protejarea sănătății individuale a cetățenilor și a sănătății publice;
2. evitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 a participanților la procesul electoral^1, a apropiaților și a familiilor acestora;
^1 alegători, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidații, delegații acreditați, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenție pentru remedierea disfuncționalităților Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripție ierarhic superior.
3. evitarea aglomerării în sediul secției de votare și în localul de vot;
4. asigurarea distanțării fizice între participanții la procesul electoral;
5. reducerea la minimum a schimburilor de obiecte și a contactelor între participanții la procesul electoral;
6. evitarea/reducerea riscului de contact al mâinilor cu suprafețe sau obiecte potențial contaminate.
II. Reguli de bază pentru prevenirea contaminării și limitarea riscului de îmbolnăvire:
1. purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către participanții la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot;
2. asigurarea distanțării fizice de minimum 1 metru între participanții la procesul electoral;
3. dezinfecția periodică și după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanților la procesul electoral;
4. dezinfecția sediilor secțiilor de votare, potrivit reglementărilor în vigoare.
III. Măsuri și acțiuni organizatorice pentru sediul secției de votare^2 și localul de vot^3 din țară:
^2 Imobilul în care este amplasat localul de vot/sunt amplasate localurile de vot.
^3 Sala sau încăperea unde se votează.
1. afișarea în locuri vizibile a regulilor de protecție individuală, de distanțare fizică, de igienă și de acces în sediul secției de votare și în localul de vot;
2. stabilirea, pe cât posibil, a unor circuite separate de intrare și de ieșire în sediul secției de votare și în localul de vot, precum și marcarea corespunzătoare a acestora cu indicatoare;
3. marcarea locurilor de staționare în sediul secției de votare și în afara acestuia, astfel încât să se asigure menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la procesul electoral;
4. amplasarea, în sediul secției de votare și în localul de vot, a flacoanelor cu dezinfectant pe bază de alcool, pentru mâini, marcate corespunzător, precum și a recipientelor cu saci menajeri (ce vor fi schimbați periodic) în care se vor arunca măștile și mănușile folosite;
5. asigurarea personalului tehnic care va măsura temperatura participanților la procesul electoral, la intrarea în sediul secției de votare și care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieșirea din sediul secției de votare, astfel încât aceștia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia;
6. dezinfecția sediilor secțiilor de votare și asigurarea dotării grupurilor sanitare ale acestora cu materiale destinate igienei personale, precum săpun, prosoape de hârtie și uscătoare de mâini;
7. localurile de vot vor fi amenajate în sălile cu cele mai mari dimensiuni din cadrul sediilor secțiilor de votare, astfel încât să se poată asigura distanțarea fizică;
8. la amenajarea localurilor de vot va fi eliminat mobilierul care nu este necesar;
9. birourile sau băncile la care vor sta membrii biroului electoral al secției de votare și operatorul de calculator vor fi dispuse astfel încât să fie obținută o distanță de minimum 1 metru între persoane, fără a bloca accesul în localul de vot, la urna de vot sau la cabinele de vot; în cazul în care distanțarea nu este posibilă se va asigura montarea de separatoare transparente;
10. locurile membrilor biroului electoral al secției de votare și al operatorului de calculator în localul de vot vor rămâne fixe pe toată durata votării, aceștia trebuind să evite, pe cât posibil, să schimbe locurile între ei;
11. la intrarea în localul de vot va fi organizat un spațiu dedicat pentru dezinfecția mâinilor alegătorilor, dotat cu flacoane cu dezinfectant pe bază de alcool și șervețele de hârtie;
12. pe toată durata votării și a desfășurării activității biroului electoral al secției de votare se va asigura aerisirea localului de vot, prin menținerea deschisă a ferestrei/ferestrelor; în cazul în care aerisirea permanentă a localului de vot nu este posibilă acesta va fi aerisit prin deschiderea ferestrei/ferestrelor, cel puțin 10 minute, la fiecare 2 ore; dacă imobilul unde este amenajat localul de vot nu permite deschiderea ferestrelor și este prevăzut cu instalație centralizată de ventilație, se vor lua măsuri, împreună cu administratorul imobilului, ca instalația să nu fie setată pe recircularea aerului.
IV. Măsuri și acțiuni organizatorice
pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidații, delegații acreditați, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenție pentru remedierea disfuncționalităților Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripție ierarhic superior din țară:
1. se vor supune unui triaj observațional și termometrizării, cu termometru noncontact, atât în preziua votării (unde este cazul), cât și la începerea activității; persoanele febrile (cu temperatură de peste 37,3°C) sau cu simptome respiratorii evidente (tuse, rinoree, dificultăți în respirație) nu vor avea acces în sediul secției de votare și vor fi înlocuite de către autoritățile și/sau organismele competente;
2. vor purta masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot;
3. vor menține o distanță fizică de minimum 1 metru față de celelalte persoane care participă la procesul electoral;
4. își vor spăla și/sau dezinfecta frecvent mâinile sau vor purta mănuși; în cazul în care vor utiliza mănuși, acestea vor fi schimbate frecvent, evitându-se atingerea feței;
5. vor evita pe cât posibil contactul direct cu alte persoane, își vor dezinfecta mâinile după fiecare contact direct cu alte persoane care participă la procesul electoral și își vor schimba masca la fiecare 4 ore sau ori de câte ori este nevoie;
6. își vor putea da masca jos pentru a consuma, cu precauție, băuturi sau alimente, asigurându-se că mențin o distanță de minimum 1,5 m față de alte persoane;
7. în cazul în care, în timpul desfășurării activității în sediul secției de votare, dezvoltă febră și/sau simptomatologie de tip respirator (de exemplu, tuse, rinoree, dificultăți în respirație) sau alte simptome de boală infecțioasă (vărsături, diaree, mialgii, stare generală modificată) vor anunța președintele biroului electoral al secției de votare; persoana simptomatică va fi izolată într-o sală separată, evitând contactul cu alegătorii sau cu alte persoane și va fi supravegheată, de la distanță, până când va fi preluată de personalul medical; locul și obiectele atinse de persoanele simptomatice vor fi dezinfectate imediat, prin pulverizare cu un dezinfectant pe bază de alcool și prin ștergere cu o lavetă curată ce va fi aruncată după folosire, iar președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, va contacta serviciul 112 în vederea trimiterii ambulanței, iar apoi biroul electoral de circumscripție, pentru a solicita, dacă este cazul, înlocuirea persoanei simptomatice;
8. președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15.
V. Accesul și fluxul alegătorilor în sediul secției de votare din țară:
1. accesul alegătorilor în sediul secției de votare se va face eșalonat, spre a evita aglomerările din interiorul acestuia. Alegătorii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, și să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secției de votare și la ieșirea din acesta;
2. în situația în care se formează aglomerări la intrarea în sediile secțiilor de votare, personalul de pază va asigura distanțarea de minimum 1 metru între persoane; în această situație este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura. Persoanele care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 (de exemplu, vârsta peste 65 de ani, persoane ce se declară cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară) pot solicita acces prioritar în localul de vot. Accesul va fi dispus de președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare prin măsuri organizatorice;
3. distanțarea de minimum 1 metru poate fi asigurată și prin marcarea acesteia între persoanele ce așteaptă în curtea sau în fața sediului secției de votare. Este recomandabil ca și în curtea sau în fața sediului secției de votare, alegătorii să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura;
4. la intrarea în sediul secției de votare va fi organizat un filtru asigurat de către personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare desemnat, dotat cu termometru, materiale de protecție sanitară și flacon cu dezinfectant;
5. alegătorii vor fi supuși unui triaj observațional și vor fi termometrizați cu ajutorul unui termometru noncontact;
6. dacă nu sunt evidențiate temperatură de peste 37,3°C și/sau simptome respiratorii evidente (de exemplu, tuse, rinoree, dificultăți în respirație), alegătorul își va dezinfecta mâinile, va intra în sediul secției de votare, păstrând distanța de minimum 1 metru față de celelalte persoane și evitând atingerea pe cât posibil a suprafețelor;
7. personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare desemnat se va asigura că alegătorii vor respecta distanțarea fizică, vor purta corect masca și nu se vor abate de la traseul indicat către localul de vot. În cazul în care un alegător nu dispune de mască de protecție, acestuia i se va pune la dispoziție o mască de protecție, pe care o va purta pe tot parcursul prezenței în interiorul sediului secției de votare și în localul de vot;
8. după exprimarea votului, alegătorii nu vor staționa în interiorul localului de vot sau al sediului secției de votare și vor părăsi imediat sediul secției de votare, urmând traseele indicate;
9. în cazul în care un alegător prezintă simptome respiratorii evidente (de exemplu, tuse, rinoree, dificultăți în respirație) sau este febril (este depistat cu temperatură de peste 37,3°C), personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare va organiza accesul prioritizat al acestuia în localul de vot după cum urmează:
a) alegătorul va purta mască, astfel încât să acopere nasul și gura, și va fi menținut la distanță de celelalte persoane în exteriorul sediului secției de votare;
b) se va identifica rapid numărul secției de votare la care alegătorul este arondat și va fi anunțat președintele biroului electoral al secției de votare de existența cazului unui alegător ce necesită acces prioritizat;
c) în localul de vot se vor face pregătirile necesare, astfel încât respectivul alegător să petreacă cât mai puțin timp în interiorul acestuia;
d) alegătorul își va dezinfecta mâinile la intrarea în sediul secției de votare;
e) alegătorul va fi condus de către un membru al personalului tehnic al biroului electoral al secției de votare în interiorul sediului secției de votare până la intrarea în localul de vot, evitând contactul fizic cu suprafețele sau cu alte persoane;
f) după îndeplinirea cu celeritate a formalităților prevăzute de lege, alegătorul va vota în cabina de vot care este mai apropiată de intrarea în localul de vot;
g) după finalizarea procedurilor de votare prevăzute de lege, alegătorul va fi condus în afara sediului secției de votare;
h) cabina de vot va fi dezinfectată prin ștergerea suprafețelor prin pulverizare cu un dezinfectant pe bază de alcool și prin ștergere cu o lavetă curată ce va fi aruncată după folosire; acolo unde este posibil, după primul alegător febril și/sau cu simptome respiratorii, cabina va fi rezervată până la sfârșitul zilei de votare doar alegătorilor febrili și/sau cu simptome respiratorii;
i) alegătorului i se va recomanda purtarea măștii de protecție până la domiciliu, evitarea transportului în comun, contactarea medicului de familie sau a serviciului 112, după caz;
j) în cazul în care starea medicală a alegătorului este deteriorată, se va contacta serviciul 112, iar acesta va fi izolat într-o sală separată, evitând contactul cu alți alegători sau cu alte persoane și va fi supravegheat până când va fi preluat de personalul medical.
VI. Accesul și fluxul alegătorilor în localul de vot din țară:
1. accesul alegătorilor în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, și să își dezinfecteze mâinile la intrarea în localul de vot și la ieșirea din acesta;
2. alegătorul va fi instruit să poziționeze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, după care își va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluții dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănușile;
3. în vederea identificării de către operatorul de calculator și de către membrii biroului electoral al secției de votare, alegătorul va fi instruit să își îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanță de minimum 1,5 m față de operatorul de calculator și membrii biroului electoral al secției de votare; după identificare, alegătorul își va repoziționa masca, astfel încât să acopere nasul și gura;
4. alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secției de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală și va poziționa actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secției de votare să nu fie necesară;
5. se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secției de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot și a ștampilei cu mențiunea „VOTAT“. Pe cât posibil, buletinele de vot, ștampila cu mențiunea „VOTAT“ și pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secției de votare, sub supravegherea și la indicația acestora. Dacă alegătorul și-a dezinfectat mâinile la intrarea în localul de vot și a purtat mască de protecție pe durata staționării în localul de vot, ștampila cu mențiunea „VOTAT“, buletinele de vot, pixul și documentele atinse vor fi considerate necontaminate;
6. după exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secției de votare, timbrul autocolant ori ștampila cu mențiunea „VOTAT“, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.
VII. Măsuri de protecție la utilizarea urnei speciale:
1. în ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanților din alte cauze decât COVID-19, la unitățile sanitare non-COVID, la unitățile medicosociale, azile de bătrâni, penitenciare și centre de reținere și arestare preventivă;
2. echipa care transportă urna specială se va deplasa la unitățile sanitare COVID-19 și la adresele persoanelor izolate și carantinate numai după ce a asigurat exercitarea dreptului de vot de către categoriile de alegători prevăzute la pct. 1;
3. membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și personalul de pază care însoțesc urna specială trebuie să poarte mască și mănuși ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluție dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte;
4. membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și personalul de pază care însoțesc urna specială nu vor intra în locuința în care se află alegătorul și vor realiza toate formalitățile la intrarea în aceasta, asigurând o distanță de minimum 1 metru față de alegător;
5. alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale și celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Alegătorul își va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot și a ștampilei cu mențiunea „VOTAT“, își va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat și își va repoziționa masca acoperind nasul și gura. Alegătorul va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal. Ștampila cu mențiunea „VOTAT“ și, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ștergere cu soluție dezinfectantă sau prin ștergere cu șervețel/lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool;
6. în cazul persoanelor internate în unități sanitare votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice; echipamentul de protecție pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și personalul de pază care însoțesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secției respective. Toate materialele de protecție utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat.
VIII. Măsuri de protecție la numărarea voturilor din țară:
1. membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator și persoanele acreditate vor purta mască și mănuși pe tot parcursul numărării voturilor și vor menține o distanță de minimum 1 metru față de celelalte persoane;
2. numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20;
3. după finalizarea procesului și sigilarea sacilor cu buletinele de vot, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator și persoanele acreditate își vor scoate mănușile și își vor dezinfecta mâinile.
în vederea identificării de către operatorul de calculator și de către membrii biroului electoral al secției de votare, alegătorul va fi instruit să își îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanță de minimum 1,5 m față de operatorul de calculator și membrii biroului electoral al secției de votare; după identificare, alegătorul își va repoziționa masca, astfel încât să acopere nasul și gura;
Am crezut ca nu am inteles bine ce-am auzit la TV, de aceea am cautat sa ma informez de pe site-ul oficial. Adica cum vine asta, sa indepartez masca in vederea identificarii? Dar nu ma legitimez cu buletinul? Nu e suficient buletinul? Atunci pt ce mai trebuie masca daca tot trebuie indepartata?? Pt ce aceste masuri sanitare, daca ne punem oricum sanatatea in pericol? In timpul indepartarii mastii se poate realiza contaminarea, e un lucru simplu inteles. Da, e mai putin riscant, dar sunt sanse reale.
Solicit raspuns, intrucat dupa ce 9 luni am fost instruiti sa purtam masca de protectie, dupa ce am primit din partea guvernului numai restrictii, dupa ce am acceptat sa ne punem in cui o groaza de drepturi doar ca sa trecem de necazul asta numit COVID, etc, acum ni se conditioneaza si dreptul la vot? Uite ca eu nu dau jos si nu scot masca, cu atat mai mult cu cat cele cu filtru nu pot fi decat scoase. Sa inteleg ca nu sunt lasat sa votez? Atunci inseamna ca mi se incalca un DREPT CONSTITUTIONAL! Nu e in toate mintile guvernul asta? Asa intelege el sa controleze pandemia, slabind tocmai la vot masurile necesare? Masca nu trebuie indepartata nici macar o secunda, mai ales intr-un spatiu inchis.
Bună ziua,
Procedura este cea descrisă în articol. Alegătorul trebuie să îndepărteze masca pentru scurt timp, pentru a putea fi identificat. Identificarea nu se poate face cu masca pe față, iar îndepărtarea acesteia se face pentru câteva secunde.
In caz ca cineva va avea temperatura va fi dus intr-o sala separata sau doar bagat in fata celorlalti la sectia lui?
Dacă vă referiți la alegător, acestui i se va permite să voteze cât mai repede în prima cabină de lângă ușă.