Index Reguli

Există măsuri de siguranță speciale impuse pentru organizarea alegerilor parlamentare din 2020?

Măsuri generale legate de prevenție și combaterea COVID-19 se regăsesc în Legea 55/2020, precum și în hotărârile de guvern pentru instituirea stării de alertă sau în hotărârile Comitetului Național pentru Situații Special de Urgență.

(1)La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegații acreditați, operatorii de calculator, personalul de pază și alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecție sanitară, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
(2) Achiziția materialelor de protecție sanitară prevăzute la alin. (1) se face de Ministerul Afacerilor Interne, iar transportul și distribuirea acestora se asigură prin grija Ministerului Afacerilor Interne și a instituțiilor prefectului, cu sprijinul primarilor.
(3) La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, primarii asigură, cu sprijinul prefecților, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, igiena și dezinfecția localurilor de vot.
Hotărârea Guvernului nr. 916/2020, art II

(4) În zilele de 5 și 6 decembrie 2020, președintele biroului electoral al secției de votare se va asigura că membrii biroului electoral al secției de votare și operatorii de calculator primesc și utilizează, pe durata activităților desfășurate în localul de vot, materiale de protecție sanitară.

(5) Fiecare membru al biroului electoral al secției de votare și operator de calculator beneficiază, de regulă, de câte 5 măști de protecție și 5 perechi de mănuși.

(6) Instituțiile prefectului cu sprijinul primarilor asigură, prin personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale ale secțiilor de votare, distribuirea a câte unei măști de protecție fiecărei persoane acreditate, delegat acreditat și alegător care se prezintă la secția de votare.

(7) Instituțiile prefectului asigură distribuirea pentru ziua votării a câte unei măști de protecție fiecărei persoane care face parte din personalul de pază sau din personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Ce măsuri de siguranță sunt necesare pentru desfășurarea campaniilor electorale?


ORDIN nr. 1.850/157/2020 privind stabilirea unor măsuri de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfășurarea în siguranță a evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020

I. Precauțiuni universale, obligatoriu de respectat pentru desfășurarea în siguranță a evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020:

1. menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la evenimente/întruniri/acțiuni, inclusiv cele desfășurate pe stradă sau din ușă în ușă;

2. asigurarea condițiilor necesare spălării sau dezinfecției regulate a mâinilor la locul de desfășurare a evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor (preferabil portului mănușilor); în cazul în care participanții la activitățile electorale utilizează mănușile, acestea vor fi schimbate frecvent evitându-se atingerea feței cu mănușile;

3. asigurarea curățeniei și dezinfecția riguroasă a încăperilor, inclusiv a toaletelor;

4. purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe toata perioada desfășurării evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale;

5. afișarea, în locuri vizibile, a regulilor de acces și de protecție individuală privind purtarea măștii de protecție, spălarea/dezinfecția mâinilor, distanțarea fizică.

II. Evenimente/Întruniri/Acțiuni aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care presupun prezența fizică a participanților

Având în vedere riscul reprezentat de transmiterea virusului SARS-CoV-2 între persoane prin intermediul picăturilor de secreții respiratorii, în scopul reducerii/evitării aglomerației și a contactelor interumane, se impune respectarea unor măsuri în cazul organizării de evenimente/întruniri/acțiuni care presupun prezența fizică a participanților, după cum urmează:

II.1. Limitarea numărului de persoane:

a) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfășurate în spațiu închis, limitarea numărului participanților la maximum 20;

b) în cazul evenimentelor/întrunirilor desfășurate în aer liber, limitarea numărului participanților la maximum 50;

c) în cazul acțiunilor desfășurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;

d) în cazul acțiunilor din ușă în ușă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2.

II.2. Organizatorii evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor au obligația de a asigura și de a respecta următoarele măsuri și reguli:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții la evenimente/întruniri;

b) afișarea, în locuri vizibile, a unor afișe și/sau indicatoare privind regulile de acces în perimetrul/incinta/spațiile în care se desfășoară evenimentele/întrunirile, precum și regulile de protecție individuală privind purtarea măștii de protecție, spălarea/dezinfecția mâinilor, distanțarea fizică;

c) efectuarea triajului observațional și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;

d) interzicerea accesului persoanelor care prezintă semne vizibile de infecție respiratorie la evenimente/întruniri;

e) asigurarea unor fluxuri de intrare/ieșire separate, unice, ce vor facilita menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți;

f) limitarea duratei evenimentelor/întrunirilor desfășurate în spațiu închis la maximum 2 ore;

g) asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor desfășurate în aer liber;

h) distribuirea materialelor de propagandă electorală se va face la standuri de autoservire;

i) asigurarea de recipiente de colectare/coșuri de gunoi cu capac, dedicate exclusiv aruncării măștilor de protecție și, eventual, a mănușilor, în funcție de numărul de participanți estimat;

j) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la evenimente/întruniri, inclusiv la cele desfășurate pe stradă sau din ușă în ușă;

k) scena/spațiul destinat vorbitorilor va avea o dimensiune suficient de mare pentru a permite menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între cei ce vor urca pe scenă;

l) echipamentele utilizate în campanie, microfoane, stații de amplificare, cameră video, aparate de fotografiat, se vor dezinfecta înainte și după utilizare;

m) se vor asigura toalete pentru participanți; în cazul toaletelor ecologice, se recomandă să existe lavoare cu apă și săpun în proximitatea acestora; de asemenea vor fi plasate dispensere/flacoane cu soluții dezinfectante sau soluție alcoolică 70% pentru dezinfecția mâinilor;

n) suprafețele se vor dezinfecta periodic, folosind produse biocide autorizate/avizate;

o) aerisirea temeinică a încăperilor înainte și după eveniment/întrunire.

II.3. Acțiunile electorale din ușă în ușă, între cetățeni și candidați/echipele de campanie electorală ale acestora, precum și acțiunile de distribuire a materialelor de propagandă electorală

II.3.1. Măsuri și considerații generale

La acest tip de acțiuni de campanie, în afara transmiterii virusului SARS-CoV-2 între persoane prin intermediul picăturilor respiratorii, există și riscul potențial de transmitere a virusului SARS-CoV-2 prin intermediul suprafețelor și prin atingerea feței cu mâinile neigienizate.

Astfel, măsurile de prevenire a infectării se vor axa pe evitarea aglomerărilor unde distanța fizică nu poate fi menținută, pe evitarea contactelor ocazionale între persoane cu istoric de infecție necunoscut și pe evitarea contactului cu suprafețe sau obiecte.

În acest context se recomandă evitarea acestor acțiuni și transmiterea materialelor de propagandă electorală online.

II.3.2. Măsuri specifice:

1. persoanele care participă la o acțiune electorală din ușă în ușă sau la o acțiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală vor purta masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe toată durata interacțiunii între acestea și cetățeni, menținând distanța fizică de minimum 1 metru între oricare două persoane; de asemenea, vor evita orice interacțiune apropiată cu persoanele care prezintă semne și/sau simptome de boli respiratorii;

2. în situația în care persoanele care participă la o acțiune electorală din ușă în ușă sau la o acțiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală prezintă semne și/sau simptome de boli respiratorii, acestea nu vor participa la acțiunile în cauză și se vor adresa medicului de familie pentru consult;

3. persoanele care participă la o acțiune electorală din ușă în ușă sau la o acțiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală își vor dezinfecta mâinile înainte de începerea acțiunii;

4. se recomandă ca persoanele care participă la o acțiune electorală din ușă în ușă să nu pătrundă în interiorul locuințelor;

5. materialele de propagandă electorală (broșuri, pliante etc.) vor fi oferite prin plasarea pe clanța ușii și/sau în cutia poștală etc.;

6. în situația în care se impune instruirea persoanelor care vor participa la o acțiune electorală din ușă în ușă sau la o acțiune de distribuire a materialelor de propagandă electorală, aceasta se va face pe cât posibil la distanță, online sau telefonic. În cazul în care instruirea se va face în spații închise sau în aer liber, se vor aplica regulile specifice, stabilite potrivit legislației în vigoare.

Reguli generale pentru ziua votului

Hotărârea nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Art. 3. –

(1) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri și acțiuni obligatorii:

Reguli privind campania

1. purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către candidații și echipele de campanie în timpul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020;

Reguli privind ziua alegerilor

2. purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către participanții la procesul electoral (alegători, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidații, delegații acreditați, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenție pentru remedierea disfuncționalităților Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripție ierarhic superior) pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot;

3. asigurarea distanțării fizice de minimum 1 metru între participanții la procesul electoral;

4. dezinfecția periodică și după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanților la procesul electoral;

5. dezinfecția sediilor secțiilor de votare, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 754/2020 privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, cu modificările și completările ulterioare;

6. afișarea prin grija primarilor în locuri vizibile a regulilor de protecție individuală, de distanțare fizică, de igienă și de acces în sediul secției de votare și în localul de vot;

7. stabilirea, pe cât posibil, prin grija primarilor a unor circuite separate de intrare și de ieșire în sediul secției de votare și în localul de vot, precum și marcarea corespunzătoare a acestora cu indicatoare;

8. marcarea prin grija primarilor a locurilor de staționare în sediul secției de votare și în afara acestuia, astfel încât să se asigure menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la procesul electoral;

9. amplasarea prin grija primarilor, în sediul secției de votare și în localul de vot, a flacoanelor cu soluție dezinfectantă, pe bază de alcool, pentru mâini, marcate corespunzător, precum și a recipientelor unde se vor arunca măștile și mănușile folosite;

10. asigurarea prin grija primarilor a personalului tehnic care va măsura temperatura participanților la procesul electoral, la intrarea în sediul secției de votare și care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieșirea din sediul secției de votare, astfel încât aceștia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia;

11. asigurarea prin grija primarilor a termometrelor noncontact și de către Ministerul Afacerilor Interne a materialelor de protecție sanitară, precum și a materialelor dezinfectante pentru secțiile de votare, potrivit reglementărilor în vigoare;

12. președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15;

13. accesul în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane; alegătorii sunt obligați să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secției de votare și localul de vot și la ieșirea din acestea;

14. alegătorul va fi instruit să poziționeze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care își va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluții dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănușile;

15. în vederea identificării de către operatorul de calculator și de către membrii biroului electoral al secției de votare, alegătorul va fi instruit să își îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanță de minimum 1,5 m față de operatorul de calculator și membrii biroului electoral al secției de votare; după identificare, alegătorul își va repoziționa masca acoperind nasul și gura;

16. alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secției de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală și va poziționa actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secției de votare să nu fie necesară;

17. se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secției de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot și a ștampilei cu mențiunea „VOTAT”. Pe cât posibil, buletinele de vot, ștampila cu mențiunea „VOTAT” și pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secției de votare, sub supravegherea și la indicația acestora;

18. după exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secției de votare, timbrul autocolant ori ștampila cu mențiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate;

19. în ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanților din alte cauze decât COVID-19, la unitățile sanitare non-COVID, la unitățile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare și centre de reținere și arestare preventivă;

20. echipa care transportă urna specială se va deplasa la unitățile sanitare COVID-19 și la adresele persoanelor izolate și carantinate numai după ce a asigurat exercitarea dreptului de vot de către categoriile de alegători prevăzute la pct. 19;

21. membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și personalul de pază care însoțesc urna specială trebuie să poarte mască și mănuși ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluție dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte;

22. membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și personalul de pază care însoțesc urna specială nu vor intra în locuința în care se află alegătorul și vor realiza toate formalitățile la intrarea în aceasta, asigurând o distanță de minimum 1 metru față de alegător;

23. alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale și celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Alegătorul își va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot și a ștampilei cu mențiunea „VOTAT”, își va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat și își va repoziționa masca acoperind nasul și gura. Alegătorul va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal. Ștampila cu mențiunea „VOTAT” și, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ștergere cu soluție dezinfectantă sau prin ștergere cu șervețele/lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool;

24. în cazul persoanelor internate în unități sanitare votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice; echipamentul de protecție pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și personalul de pază care însoțesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secției respective. Toate materialele de protecție utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat;

25. membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator și persoanele acreditate vor purta mască și mănuși pe tot parcursul numărării voturilor și vor menține o distanță de minimum 1 metru față de celelalte persoane;

26. numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20.

(2) Pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor și evitarea infectării cu SARS-CoV-2 a participanților la procesul electoral, măsurile și acțiunile obligatorii prevăzute la alin. (1) se desfășoară în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, cu avizul Autorității Electorale Permanente.

(3) Pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor și evitarea infectării cu SARS-CoV-2 a participanților la procesul electoral din străinătate, măsurile și acțiunile prevăzute la alin. (1) se desfășoară în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor externe, cu avizul Autorității Electorale Permanente.

Art. 5. –

(1) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 și art. 3 alin. (1) și (2) se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne. Măsura prevăzută la art. 3 alin. (3) se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Externe.

Ce măsuri de siguranță sunt necesare pentru ziua alegerilor?

Citește aici regulile pentru ziua alegerilor.

Există metode alternative de vot pentru alegerile parlamentare din 2020?

Nu există metode alternative de vot pentru alegerile parlamentare din 2020. Nu se poate vota prin corespondență sau electronic. Persoanele care nu se pot deplasa la secția de votare, sunt internate în spital sau se află în penitenciare sau arest pot solicita urna mobilă. Nu există la momentul publicării acestui articol nicio metodă specifică de vot pentru persoanele infectate sau suspecte de a fi infectate cu COVID-19.

Cum pot vota persoanele confirmate sau suspectate de a fi infectate cu COVID-19?

Conform legislației actuale, alegătorii care nu se pot deplasa sau sunt internați în spital pot solicita urna mobilă, fără referințe specifice la COVID-19. Cu toate acestea, alegătorii trebuie să prezinte un document pentru a solicita urna specială. Nu există prevederi distincte pentru cei care nu pot prezenta un document.


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *