Index Reguli

Se înregistrează votarea în străinătate?

Conform Hotărârii AEP 23/2020, în secțiile de vot din străinătate se folosește înregistrarea video a procedurilor electorale, astfel:

  •  Se realizează numai cu acordul proprietarilor imobilelor în care acestea sunt organizate.
  • Misiunile diplomatice pun la dispoziția birourilor electorale ale secțiilor de votare echipamentele de monitorizare video. Tipul mediilor de stocare a înregistrărilor video este stabilit de misiunile diplomatice în funcție de specificațiile tehnice ale echipamentelor de monitorizare video utilizate.
  • Misiunile diplomatice predau echipamentele de monitorizare video președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, pe bază de proces-verbal, cel mai târziu în preziua primei zile a votării. La momentul predării echipamentelor de monitorizare video, personalul misiunilor diplomatice instruiește președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare cu privire la utilizarea acestora
  • Dispozitivele de captare a înregistrărilor video se amplasează în loc vizibil, în interiorul localurilor secțiilor de votare, în proximitatea unor surse de alimentare la rețeaua electrică, astfel încât să fie asigurată surprinderea unor cadre cât mai ample, care să cuprindă cabinele de vot, urnele de vot, zonele în care sunt depozitate materialele utilizate în procesul de votare, precum și birourile/mesele membrilor biroului electoral al secției de votare.
  • Pentru asigurarea secretului votului și a protecției datelor cu caracter personal, dispozitivele de captare a înregistrărilor video se amplasează astfel încât să nu fie surprinse cadre din interiorul cabinelor de vot, ale formularelor și tipizatelor utilizate în procesul electoral, ale ecranelor terminalelor informatice utilizate pentru monitorizarea prezenței la vot și prevenirea votului ilegal sau ale altor documente ce conțin date cu caracter personal. În cazul secțiilor de votare organizate în sediile misiunilor diplomatice, dispozitivele de captare a înregistrărilor video se amplasează astfel încât să nu fie surprinse elemente ale sistemului de pază și protecție al respectivelor sedii.
  • Participanții la procesul electoral sunt informați cu privire la existența echipamentelor de monitorizare video prin intermediul unor afișe amplasate la intrarea și în interiorul localurilor secțiilor de votare

 

  • Monitorizarea video se realizează continuu, inclusiv pe durata nopții, începând cu ziua de sâmbătă imediat anterioară datei votării, ora locală 7,00, până la încheierea votării, în ziua de duminică.
  • Disfuncționalitatea echipamentelor de monitorizare video nu atrage suspendarea votării sau întreruperea operațiunilor desfășurate de birourile electorale ale secțiilor de votare. De îndată ce disfuncționalitatea este constatată, președintele biroului electoral al secției de votare anunță personalul misiunii diplomatice, care îl asistă în remedierea problemelor semnalate.
  • În ziua de duminică, după închiderea votării, președintele biroului electoral al secției de votare oprește înregistrarea video, extrage mediul de stocare și îl introduce într-un plic, pe care îl sigilează aplicând ștampila de control a biroului electoral al secției de votare, îl semnează împreună cu ceilalți membri ai biroului electoral al secției de votare și înscrie pe acesta numărul și localizarea secției de votare, precum și durata înregistrării video.
  • Echipamentele de monitorizare video puse la dispoziția birourilor electorale ale secțiilor de votare și plicul conținând înregistrarea video sunt predate misiunii diplomatice împreună cu dosarele cuprinzând buletinele de vot întrebuințate și necontestate, buletinele de vot anulate și neutilizate, ștampilele și celelalte materiale utilizate în desfășurarea votării.
  • Misiunile diplomatice asigură păstrarea corespunzătoare a plicurilor care conțin înregistrările video ale localurilor secțiilor de votare din străinătate pentru o perioadă de 12 luni de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I. După expirarea acestei perioade, mediile de stocare conținând înregistrările video sunt distruse prin mijloace ireversibile, prin grija misiunilor diplomatice.

Numărarea voturilor și întocmirea proceselor verbale se filmează cu ajutorul tabletei SIMPV, conform Legii 208/2015

  • Operatorii de calculator asigură, în condițiile stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, înregistrarea audiovideo neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor.


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *