Presedinte de sectie fara studii superioare
Buna ziua,
Am observat ca intr-o sectie de votare tocmai a fost numit ca presedinte un domn care nu are studii superioare. este in regula?
Detalii sesizare
6 iunie 07:14 AM · sectie: 268 · Teleorman · · Adresă: BREBINA, · hartă · Categorii: Altele, · Calitate: alegator
Bună ziua,
Conform Legii 208/2015 condițiile sunt cele de mai jos. Conform excepției de la pct 2) pot fi acceptate si persoane fără studii superioare.
Articolul 16
(1) Poate fi admisă în corpul experților electorali, prin decizie a Autorității Electorale Permanente, persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are drept de vot;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcției;
e) nu face parte dintr-un partid politic;
f) a absolvit studii universitare de licență în domeniul științelor juridice sau în alte domenii;
g) nu este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal.
(2) În situația în care numărul absolvenților de studii universitare de licență în domeniul științelor juridice sau în alte domenii dintr-o localitate este insuficient, prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. f), în corpul experților electorali pot fi admise și persoane care au absolvit cel puțin învățământul general obligatoriu.