Nu mi s-a permis sa votez la alegerile locale

Bună ziua!

În săptămâna dinaintea alegerilor locale, mi-am schimbat domiciliul (cartea de identitate).
Domiciliul vechi era în localitatea Jebel, jud. Timiș. Domiciliu nou e în Timișoara, jud. Timiș.

M-am documentat pe site-ul dumneavoastră legat de aceasta situație și citez:
---
Pot vota la adresa nouă dacă mi-am schimbat domiciliul aproape de data alegerilor?

Da, puteți vota, conform art. 85 din Legea 115/2015. Foarte important este faptul că pentru domiciliu nu se aplică aceleași reguli ca pentru reședință. Cu alte cuvinte, nu există un termen limită pentru înregistrarea domiciliului.

Art. 85 din Legea 115/2015

„Dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz.”
---

Am prezentat situația în două secții de votare din Timișoara. Cu toate acestea, mi s-a spus că nu pot vota pentru alegerile locale deoarece, în sistemul informatic, figurez ca alegător în loc. Jebel (domiciliul vechi) și că trebuia să-mi fac mutația înainte de 11 aprilie. Din interpretarea mea a legii acest lucru este valabil doar în cazul mutării de reședință (viză de flotant) nu și în cazul schimbării de domiciliu.

Am nevoie de un punct de vedere legat de acest aspect.

Mulțumesc!

Detalii sesizare

9 iunie 08:17 PM  ·   sectie: 41   ·   Timiș   ·   ·   Adresă: TIMIŞOARA, Strada Teiului , Nr. 5 · hartă   ·   Categorii: Accesibilitatea la vot,   ·   Calitate: alegator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *