Reguli LocaleÎntrebări frecventeZiua alegerilor

Voi putea vota la locale dacă am domiciliul în străinătate și îmi stabilesc reședința în țară?

Da, dar doar dacă reședința a fost stabilită până pe 10 aprilie, cel târziu (inclusiv). Cei care își stabilesc reședința după această zi nu pot vota în țară la alegerile locale.

Art. 1. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, alegătorul cu domiciliul în străinătate care și-a stabilit reședința în țară anterior datei de 11 aprilie 2024 și nu este înscris în lista electorală permanentă în condițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, și care se prezintă la vot la secția de votare la care este arondată strada unde își are reședința, își va putea exercita dreptul de vot la respectiva secție de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare.

  • (2)La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, alegătorul cu domiciliul în străinătate care și-a stabilit reședința în țară începând cu data de 11 aprilie 2024 nu poate exercita dreptul de vot.

Hotărâre  BEC nr.20H/16.04.2024 privind aplicarea unitară a dispozițiilor art. 18 din Legea nr.115/2015, cu modificările și completările ulterioare

 

    Ultima actualizare: 04/17/24 17:04
Categorii:


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *