Reguli Reguli generale (euro+locale)Informații generale

Cine organizează alegerile

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)

Spre deosebire de birourile electorale, Autoritatea funcționează permanent, independent de perioada specială a alegerilor. Este instituția care veghează asupra calității procesului electoral și asigură sprijin logistic. Produce rapoarte, studii, proiecte de lege, pentru îmbunătățirea regulilor și procedurilor de vot. Activitatea AEP cuprinde toate tipurile de alegeri, inclusiv referendumul. Printre atribuțiile AEP se numără menținerea registrul electoral și registrul secțiilor de votare, asigurarea sesiunilor de pregătire pentru birourile electorale, are rol în dezvoltarea și administrarea aplicațiilor utilizate în alegeri și asigură secretariatul BEC. AEP asigură dezvoltarea SIMPV și centralizarea datelor consemnate în procesele-verbale privind rezultatele votării la ambele tipuri de scrutin. De asemenea, pune la dispoziţia birourilor electorale de circumscripţie o aplicaţie informatică cu rol de suport pentru efectuarea calculelor necesare pentru repartizarea mandatelor la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale.

La alegerile din iunie, AEP va avea și rolul de a stabili modelele proceselor-verbale de consemnare și centralizare a rezultatelor votării, modelele ștampilelor electorale și modelul timbrului autocolant, modelele listelor electorale și a listei de susținători (pentru europarlamentare).

AEP are rol de control asupra finanțării partidelor și campaniilor electorale. Pentru partidele politice, AEP este instituția care le virează subvențiile, sursa primară de venituri, și le rambursează costurile de campanie, cu anumite condiții prevăzute de legea 334/2006.

Președintele AEP este numit de parlament, iar cei 2 vicepreședinți de Președintele României, respectiv de primul-ministru. Detalii despre AEP găsiți pe www.roaep.ro.

Biroul Electoral Central

Birourile electorale se formează pentru fiecare scrutin. Biroul Electoral Central (BEC) este biroul care ocupă cea mai înaltă poziție în administrația electorală. Potrivit OUG 21/2023, BEC-ul are 21 membri: 11 reprezentanți ale partidelor politice, 7 judecători de la Înalta Curte, președintele și vicepreședinții AEP. Cei 11 membri pot fi desemnați de partidele parlamentare cu grup parlamentar propriu în cel puțin una dintre camerele Parlamentului la data constituirii în 2020, partidele/organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au primit mandate la alegerile europarlamentare din 2019, un membru desemnat în baza propunerii grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților, alte partide care participă la alegeri, diferite față de cele de mai sus. Președintele BEC este ales dintre judecători.

BEC-ul are mai multe atribuții. În primul rând, totalizează rezultatele alegerilor și le publică în Monitorul Oficial. BEC soluționează contestații legate de activitatea birourilor inferioare ierarhic. Poate interpreta legislația și emite hotărâri care pot clarifica anumite proceduri din timpul procesului electoral. Deciziile BEC sunt obligatorii pentru competitori, alegători, administrația electorală sau alte entități implicate în procesul electoral.

Activitatea BEC poate fi urmărită pe https://locale2024.bec.ro/ și https://europarlamentare2024.bec.ro/

Birourile electorale de circumscripție

Se formează în fiecare județ, comună, oraș sau municipiu, și în sectoarele Bucureștiului. La nivel de comună au 9 membri, iar la București/la nivel de sector sau județ 15 membri (din care un președinte, un locțiitor și un reprezentant al AEP). La nivel de municipiu și oraș birourile au un președinte, un locțiitor al acestuia și 9 reprezentanți ai partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale. Birourile de cirscumscripție au și rolul important de a veghea asupra organizării alegerilor în circumscripția respectivă.

La locale înregistrează și comunică listele cu candidații pentru consiliul local, respectiv județean, și pentru primar, respectiv președinte CJ. Birourile totalizează voturile în circumscripția lor și stabilesc rezultatul alegerilor. Consilierii și primarii aleși primesc de la biroul lor de circumscripție un certificat ce atestă alegerea lor. Birourile de circumscripție soluționează contestațiile împotriva activităților birourilor la nivel de secție de votare.

Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate

Este compus din 3 judecători în exercițiu ai Tribunalului București, un reprezentant al AEP și cel mult 10 reprezentanți ai partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale sau organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au membri în Parlamentul European la data începerii perioadei electorale și participă la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, completând-se cu reprezentanți ai partidelor/organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care nu au membri în PE. Rolul acestui birou este de a coordona organizarea votului în străinătate.

Birourile electorale ale secțiilor de vot

Fiecare dintre cele aproape 19.000 de secții de votare din țară are un birou aferent, care se ocupă de organizarea procesului de votare și centralizare a rezultatelor. Primesc și administrează ștampilele și buletinele de vot, și asigură desfășurarea alegerilor în secție, inclusiv numărarea voturilor și trimiterea rezultatelor după finalizarea procedurii de numărare.

Birourile electorale ale secțiilor de votare din țară la alegerile din 2024 sunt constituite dintr-un președinte, un locțiitor al acestuia și 7 membri, reprezentanți ai partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale.

Președintele și locțiitorul sunt trași la sorți din rândul experților electorali gestionați de AEP, iar restul de membri sunt reprezentanți ai partidelor politice care participă la alegeri.

Birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate sunt alcătuite dintr-un președinte, un locțiitor al acestuia și un număr între 1 și 8 membri. Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate și locțiitorii acestora sunt desemnați de către șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare. Acestea sunt completate cu reprezentanți ai partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea care au membri în Parlamentul European la data începerii perioadei electorale și care participă la alegerile europarlamentare din 2024.

Prefecții

Instituțiile prefectului duc la îndeplinire următoarele măsuri tehnice principale:

  • asigură transportul, ambalarea și distribuirea materialelor, documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral;
  • asigură condițiile logistice necesare pentru organizarea sesiunilor de instruire a președinților birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București și ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.
  • asigură prin bugetul instituției fonduri pentru realizarea ștampilelor și altor materiale necesare pentru procesul electoral
  • organizează instruirea primarilor și a secretarilor comunelor, orașelor și municipiilor cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării și desfășurării alegerilor

Primarii

Primăria asigură sediul pentru biroul electoral de circumscripție, și asigură dotarea lor și ale birourile la nivel de secție de votare.  Totodată, primarul stabilește locațiile pentru afișele electorale și montează panourile, și are grijă să nu le distrugă nimeni.

Primarii mai duc la îndeplinire și alte sarcini, cum ar fi:

  • întocmesc și tipăresc listele electorale permanente, listele electorale complementare și copiile de pe listele electorale complementare sau speciale
  • asigură urnele de vot, urnele speciale și cabinele de vot, precum și alte materiale necesare votării
  • informează alegătorii privind delimitarea secțiilor de votare și sediile acestora;
  • acordă sprijin prefectului pentru exercitarea atribuțiilor cu caracter electoral care îi revin

Serviciul de Telecomunicații Speciale

Câteva dintre atribuțiile importante sunt:

  • asigură dezvoltarea aplicației informatice pentru verificarea dreptului la vot pentru fiecare scrutin în parte, precum și a aplicațiilor informatice pentru centralizarea datelor din procesele-verbale privind rezultatele alegerilor, pentru fiecare scrutin în parte, conform cerințelor operaționale furnizate cu 60 de zile înainte de data votării de către Autoritatea Electorală Permanentă;
  • asigură dezvoltarea aplicației informatice pentru furnizarea datelor privind prezența la vot, a datelor provizorii, parțiale și finale aferente proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor votării, precum şi a fotografiilor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor votării, pentru fiecare scrutin în parte, în vederea asigurării publicităţii acestora, conform cerințelor operaționale furnizate cu 60 de zile înainte de data votării de către Autoritatea Electorală Permanentă;
  • asigură echipamente informatice și de comunicații pentru implementarea și funcționarea sistemelor informatice utilizate în procesul electoral, precum și pentru asistența tehnică necesară acestora;
  • asigură serviciile de telefonie specială și de comunicații de voce și date, necesare birourilor electorale;
  • asigură terminalele informatice necesare Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, înregistrării audio-video a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor, precum și fotografierii proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării;
  • asigură terminalele informatice necesare fotografierii proceselor-verbale și centralizării rezultatelor votării la nivelul birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București;
  • asigură, împreună cu AEP, instruirea operatorilor de calculator;
  • asigură, împreună cu Institutul Național de Statistică și cu direcțiile teritoriale de statistică, instruirea informaticienilor;
  • asigură evaluarea informaticienilor;
  • asigură servicii de comunicații de voce și terminalele telefonice mobile pentru centrele de suport
  • asigură, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Autoritatea Electorală Permanentă, instruirea în sistem de videoconferință a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, a locțiitorilor acestora și a membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate care îndeplinesc și atribuțiile operatorilor de calcul

Institutul Național de Statistică

La alegerile din iunie, Institutul Național de Statistică și direcțiile teritoriale de statistică asigură:

  • editarea și tipărirea proceselor-verbale privind constatarea rezultatelor alegerilor
  • constituirea de stații de prelucrare și centralizare a rezultatelor alegerilor, la nivelul Biroului Electoral Central, birourilor electorale de circumscripție județeană, al biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, Biroului electoral de circumscripție a municipiului București și al birourilor electorale de circumscripție ale sectoarelor municipiului București. În cadrul acestora se asigură verificarea, scanarea și centralizarea proceselor-verbale întocmite de către birourile electorale de diferite niveluri. INS asigură și statisticienii care lucrează în cadrul procesului de centralizare a rezultatelor.

Ministerul Afacerilor Interne 

Câteva dintre atribuțiile MAI sunt:

  • menține și asigură ordinea și liniștea publică
  • menține și asigură ordinea publică în zona secțiilor de votare și securitatea dosarelor întocmite de birourile electorale din țară, pe timpul transportului acestora la birourile electorale și securitatea materialelor electorale
  • organizează, cu sprijnul AEP, instruirea prefecților și a subprefecților cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor din data de 9 iunie 2024.

Ministerul Afacerilor Externe 

Câteva dintre atribuțiile MAE pentru europarlamentare sunt:

  • asigurarea organizării și dotării sediilor secţiilor de votare din străinătate, numerotării secţiilor de votare din străinătate si aducerea la cunoştinţă publică a acesteia. Poate asigura personal pentru birourile electorale din străinătate, dacă nu există suficient personal
  • susține prin bugetul propriu cheltuielile pentru dotarea și funcționarea biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, indemnizațiile personalului implicat, ambalarea, transportul, distribuirea materialelor, documentelor, terminalelor informatice și a tipizatelor prevăzute de lege în străinătate, serviciile de comunicații din străinătate etc
  • asigurarea, împreună cu AEP și INS, a personalului tehnic auxiliar necesar biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate;
  • înaintează președintelui biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate lista cu experți electorali propuși de MAE pentru desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate;
  • asigură instruirea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, alături de AEP și STS
  • distribuie către birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate materialele necesare organizării procesului electoral
  • asigură predării de către birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate a proceselor-verbale cuprinzând rezultatele votării, a buletinelor de vot nule şi a celor contestate, împreună cu întâmpinările, contestaţiile şi materialele la care acestea se referă, biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate.

Puteți vedea lista completă a atribuțiilor MAE aici.

Monitorul Oficial

  • imprimă buletinele de vot, precum și publicațiile destinate birourilor electorale

În plus, la nivel național, la nivelul Municipiului București și la nivelul fiecărui județ se constituie comisiile tehnice pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor , din care fac parte instituțiile cu responsabilități în organizarea procesului electoral. Ministerul Sănătății asigură măsurile de sănătate publică necesare la secțiile de votare

    Ultima actualizare: 03/16/24 12:03
Categorii:


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *