Nu, nu puteți vota la alegerile locale pentru România în străinătate. Puteți vota doar la alegerile europarlamentare. Pentru a vota la alegerile locale – dacă aveți domiciliul sau reședința în țară – trebuie să vă deplasați la secția de votare unde sunteți arondat/ă conform domiciliului sau reședinței. De asemenea, dacă aveți domiciliul în străinătate, pentru a vota în țară trebuie să vă fi stabilit reședința până la 10 aprilie, inclusiv.
Hotărârea Biroului Electoral Central nr.20H/16.04.2024 stabilește că:
Art. 1. – (1) La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, alegătorul cu domiciliul în străinătate care și-a stabilit reședința în țară anterior datei de 11 aprilie 2024 și nu este înscris în lista electorală permanentă în condițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, și care se prezintă la vot la secția de votare la care este arondată strada unde își are reședința, își va putea exercita dreptul de vot la respectiva secție de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare.
(2)La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, alegătorul cu domiciliul în străinătate care și-a stabilit reședința în țară începând cu data de 11 aprilie 2024 nu poate exercita dreptul de vot.
Sînt în Belgia și vreau să-mi exprim votu cum pot vota onlain mulțumesc
Buna ziua. Nu se poate vota online, trebui sa mergeti intr-o sectie de votare.
buna ziua. pentru prezidentiale se poate vota din strainatate chiar daca am resedinta in romania? daca da, atunci care sunt optiunile? posta, online, ambasada?
Buna ziua,
Puteti vota la orice sectie de votare din strainatate. Resedinta nu este relevanta la prezidentiale.
Bună ziua,
Trebuie să ne înscriem undeva pentru a merge la vot la prezidențiale?