Reguli LocaleReguli votSesizări

Cum se pot anula rezultatele într-o secție de votare din motive de fraudă?

Conform art 39 (3) din Legea 115/2015 există câteva condiții pentru a solicita anularea alegerilor într-o circumscripție electorală:

  • Cererea se poate face numai de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori candidații independenți care au participat la alegeri
  • Cererea se poate face numai în termen de 48 de ore de la închiderea votării, sub sancțiunea decăderii.
  • Cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.
  • Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat frauda nu este implicat în producerea acesteia.
  • Cererea trebuie soluționată până la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cererea se soluționează de către Biroul Electoral Central, conform art 39 (1) din Legea 115/2015:

h) soluționează sesizările privitoare la frauda electorală, putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripție electorală, în cazul în care constată, pe baza probelor administrate, că votarea și stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripția electorală respectivă; în astfel de cazuri, dispune repetarea scrutinului, care are loc în termen de cel mult două săptămâni de la constatarea fraudei. Noile alegeri au loc în aceleași condiții, folosindu-se aceleași liste electorale și aceleași liste de candidați și candidaturi independente, cu excepția cazurilor în care s-a dispus de către birou anularea unei liste de candidați sau a unor propuneri de candidaturi independente, în sarcina cărora s-a reținut comiterea fraudei care a determinat anularea alegerilor. Existența fraudei electorale se stabilește de Biroul Electoral Central de la caz la caz, pe baza probelor prezentate de cei care au invocat-o;

    Ultima actualizare: 02/25/24 16:02
Categorii:


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *