Există mai multe reglementări, care se aplică pentru persoanele cu dizabilități care nu se pot deplasa sau pentru cele care se pot deplasa, dar au nevoie de asistență la secția de votare.
În primul rând, în categoria alegătorilor netransportabili intră:
- alegătorii care nu se pot deplasa din cauză de boală sau invaliditate
- alegătorii internați într-o unitate sanitară publică sau privată, într-un cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea așezăminte sociale publice sau private,
- persoanele reținute, persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă
- persoanele asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu
- persoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale.
Conform art 1 din Decizia nr. 17/D/16.09.2024
Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, care sunt atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizată în țară, denumit în continuare alegător netransportabil, poate depune cerere de vot prin intermediul urnei speciale, dacă are domiciliul sau reședința în circumscripția electorală din țară în care se află secția de votare.
A. Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare, internați în spitale, în arest sau care execută o pedeapsă privativă de libertate
-
Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare din cauză de boală sau invaliditate
Unde se depun cererile?
Cererile se pot depune la biroul electoral al secției de votare, în preziua alegerilor sau la biroul electoral de circumscripție de la nivel județean sau la oficiul electoral de sector al municipiului București cel mai târziu la data de 29 noiembrie 2024, ora 17,00, fizic sau prin mijloace electronice.
În preziua alegerilor, cererile se depun la secția de votare cea mai apropiată de imobilul unde se solicită deplasarea echipei formate din cel puțin doi membri ai biroului electoral al secției de votare. Acestea sunt înregistrate de președintele biroului electoral.
Când și cum se depun cererile?
Cererile se depun, în preziua alegerilor, între orele 18 și 20, la sediul secției de votare. Cererile scrise se pot transmite prin intermediul altor persoane sau prin intermediul personalului de specialitate din unităţile medicale unde se află internaţi solicitanții, după caz. Cererile cuprind în mod obligatoriu:
- numele, prenumele,
- codul numeric personal,
- domiciliul sau reședința alegătorului netransportabil
- adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei,
- seria și numărul actului de identitate,
- numărul de telefon. Lipsa numărului de telefon nu atrage respingerea cererii.
Cererile și documentele doveditoare se pot depune și la biroul electoral de circumscripție de la nivel județean sau la oficiul electoral de sector al municipiului București cel mai târziu la data de 29 noiembrie 2024, ora 17,00, fizic sau prin mijloace electronice. Acestea sunt tipărite și transmise prin grija primarului, cel mai târziu în preziua votării, între orele 18.00-20.00, biroului electoral al secției de votare cele mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale. Dacă nu se îndeplinesc condițiile legale pentru solicitarea urnei speciale, alegătorul este înștiințat de îndată prin grija președintelui biroului sau oficiului electoral la care a fost depusă cererea.
Ce documente justificative se depun?
- Cererile trebuie să fie însoțite de copii ale oricărui act din care rezultă situația de fapt care califică alegătorul drept alegător netransportabil.
- Din conținutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilității alegătorului de a se autodeplasa la sediul secției de votare.
- Nu este necesar să conțină mod expres sintagma „persoană netransportabilă”.
- Nu este obligatorie prezentarea unei adeverințe medicale eliberată de către medicul de familie al alegătorului.
Conform art 1 (7) din Decizia nr. 17/D/16.09.2024
Cererea de vot prin intermediul urnei speciale trebuie să fie însoțită de copii ale oricărui act din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate; din conținutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilității alegătorului de a se autodeplasa la sediul secției de votare, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma ,,persoană netransportabilă”. Nu este obligatorie prezentarea unei adeverințe medicale eliberată de către medicul de familie al alegătorului.
2. Alegătorii internați la data scrutinului într-o unitate sanitară publică sau privată, într-un cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea așezăminte sociale publice sau private
Aceștia pot solicita urna specială dacă dacă au domiciliul sau reședința în județul sau în municipiul București, după caz, pe raza căruia se află unitatea respectivă.
Cererile datate și semnate olograf trebuie să includă:
- Numele, prenumele
- codul numeric personal
- domiciliul sau reședința, seria și numărul actului de identitate al fiecărui alegător
- adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei.
Cererile pot fi depuse cel mai târziu în preziua votării, 30 noiembrie 2024, ora 12.00, la biroul electoral de circumscripție de la nivel județean sau la oficiul electoral de sector al municipiului București competent, prin intermediul oricărei persoane, fizic sau prin mijloace electronice.
Cererile și documentele primite și gestionate de biroul electoral de circumscripție de la nivel județean sau de oficiul electoral de sector al municipiului București sunt imprimate și transmise prin grija primarului, cel mai târziu în preziua votării, între orele 18.00-20.00, biroului electoral al secției de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale sau birourilor electorale ale secțiilor de votare prevăzute în decizia biroului electoral de circumscripție, dacă sunt mai mult de 50 de cereri de vot de la aceeași unitate.
Dacă alegătorul nu îndeplinește condițiile legale, acesta este înștiințat de îndată, prin grija președintelui biroului sau oficiului electoral la care a fost depusă cererea.
Conducătorii unităților aduc la cunoștința alegătorilor internați/cazați în unitățile respective, cu suficient timp înainte de preziua votării, de faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale în condițiile legii și ale prezentei decizii. Aceștia au și obligația de a asista alegătorii netransportabili să întocmească cererile , să realizeze copii ale oricărui act din care rezultă situația de fapt care califică alegătorul drept alegător netransportabil și să depună documentele fizic sau prin e-mail la biroul sau oficiul electoral competent.
3. Persoanele reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă și persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale
Aceste persoane trebuie să fie înscrise în listele electorale permanente ale circumscripției electorale pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deținere.
Până la 29 noiembrie 2024, directorii penitenciarelor și ai locurilor de deținere sunt obligați să aducă la cunoștința alegătorilor faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale dacă sunt înscrise în listele electorale permanente în respectivul județ sau în municipiul București, după caz.
Cererile se fac în scris de persoanele prevăzute la alin. (1) și se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deținere, cel mai târziu în preziua votării, 30 noiembrie 2024, ora 10.00.
Cererea datată și semnată olograf cuprinde:
- numele, prenumele,
- data nașterii,
- codul numeric personal,
- domiciliul,
- seria și numărul actului de identitate,
- adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei.
Directorul penitenciarului sau al locului de deținere asigură depunerea cererilor cel mai târziu în preziua votării, 30 noiembrie 2024, ora 12.00, la biroul electoral de circumscripție de la nivel județean sau la oficiul electoral de sector al municipiului București competent, fizic sau prin mijloace electronice.
Dacă alegătorul care solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale nu îndeplinește condițiile legale, acesta este înștiințat de îndată, prin grija președintelui biroului sau oficiului electoral la care a fost depusă cererea, cu sprijinul directorului penitenciarului sau al locului de deținere.
Cererile și documentele primite și gestionate de biroul electoral de circumscripție de la nivel județean sau de oficiul electoral de sector al municipiului București, sunt imprimate și transmise prin grija primarului, cel mai târziu în preziua votării, între orele 18.00-20.00, biroului electoral al secției de votare cele mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale sau birourilor electorale ale secțiilor de votare prevăzute în decizia biroului electoral de circumscripție dacă există mai mult de 50 de cereri.
Persoanele aflate în arest la domiciliu trebuie să depună cererea, însoțită de copia hotărârii judecătorești în baza căreia s-a dispus măsura arestului la domiciliu, cel mai târziu în preziua votării între orele 18.00-20.00, la biroul electoral al celei mai apropiate secții de votare, dacă sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripției electorale pe raza căreia execută măsura.
Prevederile legate de înscrierea la birourile electorale de circumscripție a alegătorilor de la punctul 1 se aplică în mod corespunzător și celor aflați în arest la domiciliu.
Cum se realizează votarea pentru persoanele care fac astfel de cereri?
- Președintele biroului electoral primește cererea, pe care o aprobă sau o respinge.
- Datele alegătorilor care au formulat cereri care sunt acceptate de președintele biroului electoral al secției de votare sunt introduse într-un extras de pe listele electorale permanentă și suplimentară existente la secția respectivă, iar alegătorii sunt radiați de pe aceste liste.
- CNP-urile alegătorilor sunt introduse în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, iar operatorul verifică în ziua alegerilor dacă persoanele respective au mai votat. La întoarcerea echipei care transportă urna specială sunt validate definitiv.
- În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa la locul unde se află alegătorul, cu urna specială și materialele necesare votării:
- urna specială, sigilată cu ștampila de control a secției de votare;
- extrasul de pe listele electorale
- o tușieră;
- o ștampilă cu mențiunea „VOTAT”;
- cel puțin un pix, cu pastă de culoare albastră;
- buletine de vot, pe care este aplicată ștampila de control a secției de votare și timbre autocolante
- Alegătorii pot vota numai în baza unui act de identitate valabil în ziua votării
- Fiecare secție de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secția de votare.
- Echipa nu se poate deplasa la adrese unde nu s-au făcut cereri și nici nu poate accepta cereri noi de vot cu urna specială.
- Nu se votează cu urna specială în străinătate.
Se depun cereri separate pentru alegerile parlamentare și cele prezidențiale.
(1) Cererile de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 recepționate de un birou sau oficiu electoral constituit la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024 sunt redirecționate de îndată, prin grija personalului tehnic al biroului sau oficiului electoral, către biroul electoral constituit la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 competent să le soluționeze.
(2) În eventualitatea în care un birou sau oficiu electoral înregistrează o cerere de vot prin intermediul urnei speciale formulată atât pentru alegerile pentru Președintele României din anul 2024, cât și pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, va califica cererea ca fiind formulată doar pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților și va înștiința de îndată alegătorul cu privire la necesitatea depunerii unor cereri separate pentru fiecare tip de alegeri și pentru fiecare tur de scrutin al alegerilor pentru Președintele României.
Modelul cererii pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale (exemplu)
CERERE pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale
Subsemnata/Subsemnatul…. (nume/prenume), având codul numeric personal……………. , legitimat(ă) prin B.I./C.I. seria nr ……………. domiciliat(ă) în……….. (Iocalitatea/județul sau sectorul mun.București, după caz), având reședința în ………………… (localitatea/județul sau sectorul mun.București, după caz), având în vedere imposibilitatea deplasării la sediul secției de votare întrucât………………… …………………………….. (se prezintă situația care atrage imposibilitatea deplasării la sediul secției de votare), situația fiind atestată prin înscrisuri doveditoare pe care la anexez prezentei cereri, cunoscând prevederile art. 326 privind falsul în declarații din Legea nr. 287/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, solicit exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 1 decembrie 2024.
Solicit deplasarea urnei speciale la adresa………………………………………………………………… (adresa completă din raza teritorială a secției de votare unde se află alegătorul).
Precizez că pot fi contactat la numărul de telefon
De asemenea, indic că, pentru derularea procedurilor aferente exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pot fi asistat de către doamna/domnul……………………………………. (nume/prenume), telefon….
Semnătura
B. Alegătorii cu dizabilități care se pot deplasa la secția de votare
Alegătorii cu mobilitate redusă
Alegătorii cu mobilitate redusă care se pot deplasa la secția de votare nu pot solicita urna specială acasă și trebuie să se deplaseze la secția unde sunt arondați conform domiciliului sau reședinței. În Legea 208/2015 nu există prevederi conform căreia alegătorii pot vota la altă secție din circumscripție, dacă secția unde sunt arondați nu este accesibilă.
Alegătorii care au nevoie de asistență în secția de votare
Alegătorii care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu pot să voteze singuri (de exemplu, dificultăți de deplasare, de vedere, dificultatea de a utiliza ștampila etc) are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Însoțitorii nu pot fi observatori sau membrii biroului electoral al secţiei de votare. Președintele secției de votare stabilește dacă motivele sunt întemeiate, nu trebuie prezentate documente în acest sens. Invocarea neștiinței de carte, a analfabetismului, a necunoașterii legii sau a necunoașterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur.
(8) Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
Art 85 din Legea 208/2015
Nu există alte metode de asistență a alegătorilor cu dizabilități în secțiile de votare. Nu există alte instrumente – buletine de vot sau materiale explicate în limbaj Braille, spre exemplu – care să faciliteze votul.
Decizia BEC nr. 23/D/19.09.2024 (pentru parlamentare) stabilește pașii procedurali pentru votul cu asistență în secția de votare:
Art. 14. – (1) Alegătorul care se prezintă la secția de votare și, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate/observatorilor, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.
(2) Prin motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur, astfel cum este prevăzut la alin. (1), se înțelege situația obiectivă sau condiția medicală care îl pune pe alegător în imposibilitatea de a parcurge singur, în cabina de votare, activitatea de răsfoire a buletinului de vot și de aplicare a ștampilei cu mențiunea <<VOTAT>> pe competitorul electoral pe care dorește să-l voteze. Motivul temeinic trebuie să poată fi constatat cu ușurință de către președintele biroului electoral al secției de votare cu propriile simțuri sau din analiza unor înscrisuri doveditoare pe care le prezintă alegătorul, fără a fi necesare verificări suplimentare.
(3) Invocarea neștiinței de carte, a analfabetismului, a necunoașterii legii sau a necunoașterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur.
(4) în situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală, președintele face o mențiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa și a unui alt membru al biroului electoral.
Ce înseamnă secție de votare accesibilă?
Vedeți aici lista de secții de votare accesibile, conform datelor colectate de către AEP de la primari în luna iunie 2024. Dacă identificați secții care nu sunt accesibile, vă puteți adresa Autorității Electorale Permanente – logistica.electorala@roaep.ro.
Este rolul primarilor de a asigura accesibilitatea în secțiile de vot. Hotărârea nr. 44/2016 privind setul de condiții minimale pe care trebuie să le îndeplinească locațiile în care funcționează secțiile de votare, precum și dotarea minimală a acestora:
(1) Sediile secțiilor de votare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: […]
g) să permită afluirea și defluirea corespunzătoare a alegătorilor;
j) să permită deplasarea normală, neobstrucționată, pe coridoare, holuri, culoare, vestibuluri și alte asemenea locuri de trecere și, de asemenea, să fie marcat corespunzător;
k) să beneficieze de rampe speciale pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor care intenționează să își exercite dreptul de vot și să asigure accesibilitatea în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 189/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 – Revizuire NP 051/2000”.
Art 5 […]
(4) Localurile de vot trebuie să fie amplasate, de regulă, la parterul clădirilor.
(5) Localurile de vot pot fi amplasate la etajele imobilelor numai sub condiția asigurării accesului persoanelor cu dizabilități la procesul de votare.
Art 7 […]
(2) Se recomandă confecționarea și amplasarea unei cabine de vot pentru persoanele cu handicap locomotor, dimensionată și marcată corespunzător.
De asemenea, Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 32/2024 stabilește că:
(1) La alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 şi la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, primarii asigură accesibilitatea localurilor de vot şi iau măsurile necesare pentru a asigura accesul la secţiile de votare al persoanelor cu dizabilităţi şi al persoanelor cu mobilitate redusă.
(2) Prin secţii de votare care asigură accesul la vot al alegătorilor prevăzuţi la alin. (1) se înţelege secţiile de votare care îndeplinesc următoarele criterii minimale:
a) imobilul în care este amplasat localul de vot beneficiază de cale liberă de acces pietonală;
b) imobilul beneficiază de rampă specială pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor;
c) localul de vot este situat la parterul clădirii ori clădirea în care se află localul de vot este dotată cu lift, servoscări, scări rulante sau plan rulant;
d) accesul în localul de vot se realizează uşor, fără obstacole sau trepte pe coridorul de acces;
e) uşile au o deschidere de minimum 90 de cm;
f) localul de vot este iluminat adecvat.