Reguli ParlamentareReguli votZiua alegerilor

Unde votez la parlamentare și pe ce listă electorală

Alegătorii pot vota în țară unde sunt arondați potrivit adresei de domiciliu sau de reședință:

  • în localitatea de domiciliu sau reședință, la secția unde sunt arondați
    • în localitatea de domiciliu (adresa din cartea de identitate/buletin) dacă nu au altă reședință sau dacă nu au depus cerere pentru viza de flotant la birourile pentru evidența persoanelor pentru înregistrarea reședinței (dacă nu e înregistrată reședința nu se poate vota pentru lista din județul respectiv), pe liste permanente
    • în localitatea de reședință (unde au viza de reședință)
      1. pe listele permanente, dacă au depus în prealabil o cerere la primăria (printr-o solicitate depusă personal sau prin poștă) respectivă cu 45 de zile înainte de data alegerilor (17 septembrie), pentru înscrierea în Registrul Electoral. Înregistrarea este valabilă doar pentru scrutinul respectiv.
      2. pe listele suplimentare: alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea de înscriere în Registrul Electoral cu adresa de reședință. Dacă alegătorul are viza de flotant, dar nu s-a înscris în Registrul Electoral, poate vota fie la adresa de domiciliu pe liste permanent, fie unde are reședința, pe liste suplimentare (nu în ambele).
  • în orice altă secție de votare, în afara localității unde au reședința sau domiciliul, pe liste suplimentare, dar doar în cadrul aceluiași județ – care este o circumscripție. În București nu puteți vota în alt sector. Citiți aici despre cum se votează în București. 

Alegătorii care au reședința și domiciliul stabilite în străinătate pot vota pe 30 noiembrie și pe 1 decembrie:

  • cu înregistrare (opțional): Votul nu este condiționat de înscrierea în Registrul electoral, dar alegătorii se pot înscrie și în Registrul electoral ca alegător în străinătate, între 1 aprilie și până cel târziu cu 15 zile de la începerea perioadei electorale (16 septembrie 2024). Avantajul este că se pot organiza secțiile de votare la solicitarea a cel puțin 100 de alegători care se înscriu în Registrul Electoral (pe o anumită rază teritorială), în alte localități decât cele menționate anterior. Autoritatea Electorală Permanentă a lansat platforma web www.votstrainatate.ro, unde alegătorii se pot înscrie pentru votul în secție. Cei care se înregistrează sunt înscriși în listele permanente pentru străinătate și sunt arondați unei secții de votare. Pot vota însă și pe liste suplimentare, dacă nu ajung la secția unde sunt arondați.
  • fără înregistrare: Dacă nu se înregistrează poate vota în orice secție, pe listele suplimentare, dacă fac dovada că au domiciliul sau reședința în străinătate. De exemplu, dacă un alegător are domiciliul sau reședința în Franța și documente care să dovedească acest lucru, conform listei publicat de către MAE, poate vota într-o secție din Germania sau Portugalia.

Alegptorii care pot înscrie și pentru votul prin corespondență:

  • alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate se pot înscrie pe pagina www.votstrainatate.ro, între 1 aprilie a anului în care au loc alegerile şi până la 45 de zile înainte de data votării (17 octombrie 2024). Alegătorii  sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondenţă.

 

(1) Până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei alegerilor, alegătorul înscris în Registrul electoral cu adresa de domiciliu poate să adreseze primarului unității administrativ- teritoriale de reședință, prin poștă sau personal, o cerere scrisă, datată și semnată, cuprinzând numele, prenumele și adresa de domiciliu, pentru înscrierea sa cu adresa de reședință în Registrul electoral pentru scrutinul respectiv, însoțită de o copie a actului de identitate și o copie a dovezii de reședință.

Legea 208/2015, art 42

(2) În listele electorale suplimentare utilizate în secțiile de votare din țară vor fi trecute, de către președintele biroului electoral al secției de votare, următoarele persoane:

a) persoanele care se prezintă la vot și fac dovada că au domiciliul sau reședința pe raza secției de votare respective, însă au fost omise din lista electorală permanentă;

b) persoanele care se prezintă la vot și fac dovada că au reședința pe raza secției de votare respective, însă nu au făcut cereri de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reședință;

c) persoanele care în ziua votării se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își au domiciliul sau reședința și care fac dovada că au domiciliul sau reședința pe raza circumscripției electorale în care se află secția de votare respectivă; […]

Legea 208/2015, art 51

 

(2) Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen şi până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul, care doreşte să voteze în străinătate la alegerile parlamentare, se poate înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate.

(3)  Fiecare alegător înscris în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în străinătate este arondat unei singure secții de votare.

(5) Alegătorii înscriși în Registrul electoral cu domiciliul în țară și cu reședința în străinătate, precum și cei cu domiciliul în străinătate votează numai la secția de votare unde au fost arondați, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.

Legea 208/2015, art 42

(3) În listele electorale suplimentare utilizate în secțiile de votare din străinătate vor fi trecute, de către președintele biroului electoral al secției de votare, următoarele persoane:

a) persoanele care se prezintă la vot la secțiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secțiile consulare și institutele culturale din străinătate ale României și fac dovada că au domiciliul sau reședința în străinătate și care nu figurează în listele electorale permanente ale secțiilor de votare din străinătate; […]

Legea 208/2015, art 51

 

    Ultima actualizare: 09/27/24 09:09
Categorii:


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *