Reguli StrăinătateVotul în străinătate

Cine poate vota în străinătate?

La parlamentare

Alegătorii cu domiciliul în țară, precum și cei cu domiciliul și reședința în țară nu pot vota în străinătate. În străinătate pot vota doar alegătorii care au domiciliul înregistrat sau care au reședința în străinătate și domiciliul în țară.

Articolul 42 din Legea 208 stabilește că:

(2) Începând cu data de 1 aprilie a anului în care au loc alegeri parlamentare la termen și până la data expirării a cel mult 15 zile de la data începerii perioadei electorale, alegătorul, care dorește să voteze în străinătate la alegerile parlamentare, se poate înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate.

(3) Fiecare alegător înscris în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în străinătate este arondat unei singure secții de votare.

(5) Alegătorii înscriși în Registrul electoral cu domiciliul în țară și cu reședința în străinătate, precum și cei cu domiciliul în străinătate votează numai la secția de votare unde au fost arondați, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.

De asemenea:

  •  Alegătorii români care au făcut cereri prevăzute la art. 42 alin. (2) sunt înscriși în listele electorale permanente din străinătate.
  • În listele electorale suplimentare utilizate în secțiile de votare din străinătate vor fi trecute, de către președintele biroului electoral al secției de votare, următoarele persoane:
    a) persoanele care se prezintă la vot la secțiile de votare organizate în străinătate și care fac dovada că au domiciliul sau reședința în străinătate;
    b) personalul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, secțiilor consulare și institutelor culturale din străinătate;
    c) membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și operatorii de calculator din străinătate, dacă au domiciliul sau reședința în străinătate;
    d) candidații, dacă aceștia candidează în circumscripția electorală externă

Excepții

  • militarii, polițiștii și personalul civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatre de operații din străinătate, care își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare constituită
    în țara în care își desfășoară misiunea în baza pașaportului de serviciu
  • personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale din străinătate
  • candidații, dacă aceștia candidează în circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării

La prezidențiale

La alegerile prezidențiale nu există interdicții ca la parlamentare – poate vota orice alegător cu drept de vot, indiferent de unde are înregistrat domiciliul sau reședința.

    Ultima actualizare: 08/28/24 10:08
Categorii:


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *