Reguli Reguli generale (prezidentiale+parlamentare)Campania electorală și finanțarea acesteia

Care sunt obligațiile de transparență pentru promovarea candidaților în afara campaniei electorale?

Conform legislației electorale, campania începe cu o lună înaintea zilei alegerilor. Chiar dacă nu există un concept legal de precampanie și nici limite calendaristice pentru aceasta, în practică partidele încep activitatea de promovare mai repede, iar această perioadă este considerată ca fiind precampania. Înainte de începerea campaniei electorale nu vorbim despre promovare electorală, ci de promovare politică. Aceasta din urmă se poate face oricând în afara perioadei electorale, chiar și în ani electorali.

Legea în vigoare nu include niciun fel de definiție a publicității politice, iar pentru materialele de promovare politică nu există niciun fel de interdicție legată de mesaj sau format. Conform HG 10/2016, art. 39, materialul de propagandă electorală este:

Este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri sau referendum, clar identificat;

b) este utilizat în perioada campaniei electorale sau a campaniei pentru referendum, stabilită potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor;

c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg;

d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului

Până la începutul campaniei nu există reglementări care să oblige partidele politice să marcheze materialele de promovare politică, iar diversitatea de materiale care pot fi folosite pentru aceasta este mult mai mare. Practic, până la începerea campaniei electorale, partidele pot folosi orice fel de materiale, inclusiv bannere, semnale luminoase, mașini colantate etc., atât timp cât respectă legislația generală privind afișajul pe domeniul public (Legea 185/2013) și legislația privind finanțarea partidelor politice. După începerea campaniei, aceste materiale sunt interzise.

Obligația partidelor este de a include aceste cheltuieli în rapoartele anuale detaliate de venituri și cheltuieli care se vor depune în aprilie 2025 – cu alte cuvinte, o să aflăm peste un an cât s-a cheltuit. Dacă sunt cheltuieli din subvenții există și raportări lunare care se publică pe pagina web finantarepartide.ro. De asemenea, pentru persoanele care vor să candideze independent nu există niciun fel de obligații de transparență de raportare în afara campaniei electorale.

    Ultima actualizare: 08/30/24 16:08
Categorii:


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *