Reguli PrezidențialeReguli votZiua alegerilor

Unde votez la prezidențiale și pe ce listă electorală

În țară

Alegătorii pot vota în țară unde sunt arondați potrivit adresei de domiciliu sau de reședință:

  • în localitatea de domiciliu sau reședință, la secția unde sunt arondați, pe liste permanente – o puteți afla pe de pagina web www.registrulelectoral.ro
    • În București, votați la secția unde sunteți arondat/ă, nu puteți vota pe listă suplimentară în alt sector.
  • în orice altă secție de votare, în afara localității unde au reședința sau domiciliul, pe liste suplimentare

Dacă alegătorul este omis din lista permanentă, va fi înscris/ă pe lista suplimentară. Dacă alegătorul care nu și-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul sau reședința votează fie la secția de votare în a cărei listă electorală permanentă este înscris, fie la oricare altă secție de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară.

Alegătorul cu mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la vot, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu este înscris în lista electorală permanentă a secției de votare respective.

Lista cu secțiile de votare poate fi găsită aici. Puteți găsi secțiile și pe harta dezvoltată de Autoritatea Electorală Permanentă 

În străinătate

Alegătorii pot vota în străinătate, inclusiv vineri (de la ora 12) și sâmbătă:

  • fără înregistrare: la oricare din secțiile de votare deschise pe lângă ambasade, consulate sau institute culturale, pe liste suplimentare. Spre deosebire de alegerile parlamentare, la prezidențiale puteți vota în străinătate dacă nu ai domiciliul sau reședința stabilite acolo. Puteți vota dacă locuiți acolo, sunteți turist sau în trecere în ziua respectivă.
  • cu înregistrare (opțional): Votul nu este condiționat de înscrierea în Registrul electoral, dar alegătorii se pot înscrie și în Registrul electoral ca alegător în străinătate, între 1 aprilie și până cel târziu cu 15 zile de la începerea perioadei electorale. Avantajul este că se pot organiza secțiile de votare la solicitarea a cel puțin 100 de alegători care se înscriu în Registrul Electoral, în alte localități decât cele menționate anterior. Autoritatea Electorală Permanentă a lansat platforma web www.votstrainatate.ro, unde alegătorii se pot înscrie pentru votul în secție. Trebuie să introduceți numele și CNP-ul, țara, localitatea sau subdiviziunea teritorială unde vreți să votați, precum și date de contact. Trebuie să atașați și o fotografie/copia scanată a actului de identitate. Cei care se înregistrează sunt înscriși în listele permanente pentru străinătate. Dacă alegătorii nu pot vota la secția unde sunt arondați, votează pe liste suplimentare în alte secții din străinătate.

Votul în avans 

Alegătorii din străinătate pot vota și în avans, conform următorului program:

Vineri (22 noiembrie / 6 decembrie)  – 12.00 –  21.00
Sâmbătă (23 noiembrie / 7 decembrie) – 7.00 -21.00
Duminică  (24 noiembrie / 8 decembrie) – 7.00 -21.00

  • prin corespondență, alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate se pot înscrie pe pagina www.votstrainatate.ro, între 1 aprilie a anului în care au loc alegerile şi până la 45 de zile înainte de data votării (17 octombrie). Alegătorii  sunt înscrişi în listele electorale permanente din străinătate pentru votul prin corespondenţă. Înregistrarea este valabilă pentru ambele tururi de scrutin.Alegătorul poate opta pentru trimiterea plicului în țară sau în străinătate. În țară, costurile sunt acoperite de stat, iar dacă se optează pentru transmiterea la birourile electorale din străinătate sau prin curier, costurile sunt acoperite de alegător. Plicul se poate depune și la secțiile deschise în ambasade sau consulate.Plicurile exterioare sigilate trebuie expediate cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării (21 noiembrie / 5 decembrie, ora 23:59), inclusiv, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență. Plicurile ajunse după această dată nu vor mai fi luate în calcul.Alegătorul pentru care biroul electoral pentru votul prin corespondență a înregistrat primirea plicului exterior nu își poate exercita dreptul de vot la acel scrutin în cadrul secției de votare. În ziua alegerilor, SIMPV va verifica dacă alegătorul a votat prin corespondență.

 

    Ultima actualizare: 10/18/24 08:10
Categorii:


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *