Verificarea modului in care Calin Georgescu si-a finantat campania

Vă transmitem o sesizare cu privire la finanțarea campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu.

Din datele referitoare la finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă pe 25 noiembrie reiese că nu au fost raportate niciun fel de venituri și cheltuieli, ceea ce considerăm că este neverosimil pentru desfășurarea unei campanii electorale la alegerile prezidențiale, mai ales pentru un candidat care obține aproape 23% din voturi. Ne întrebăm cum este posibil să se desfășoare o campanie electorală în lipsa oricărei contribuții financiare declarate: serviciile pentru mandatarul financiar, serviciile de editare video/promovare online costă, așa cum există și alte cheltuieli pentru managementul campaniei. Vă rugam să verificați și dacă aceste costuri au fost acoperite de terțe persoane. Reamintim că potrivit Legii 334/2006 producerea de materiale în regie proprie este interzisă.

Raportul publicat de Expert Forum pe această temă, disponibil la https://expertforum.ro/finantarea-campaniei-prezidentiale-25nov, include la paginile 8-10 o listă cu argumente care pot indica faptul că unele dintre acțiunile de promovare ale candidatului ar fi putut fi finanțate. Lista include și o declarație a unui antreprenor care recunoaște că ar fi finanțat acțiuni de promovare online a candidatului Călin Georgescu. Reiterăm faptul că Decizia BEC 175D/2024 arată că au fost utilizate materiale electorale nemarcate, ceea ce poate sugera faptul că au existat cheltuieli aferente campaniei electorale.

O altă analiză lansată de EFOR recent despre activitatea candidatului pe rețeaua Tik Tok sugerează că există o activitate coordonată de promovare politică și electorală, care ar fi greu de desfășurat fără resurse financiare. Analiza este disponibilă la https://expertforum.ro/cum-a-crescut-calin-georgescu-in-sondaje/.

În acest context, vă solicităm să inițiați cât mai curând un control pentru a verifica respectarea legislației privind declararea si legalitatea veniturilor și cheltuielilor în campania electorală. Campania electorala pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale trebuie sa se desfășoare în condiții de legalitate și transparență, iar în acest moment acestea sunt puse sub semnul întrebării.

Detalii sesizare

27 noiembrie 05:01 PM  ·   București   ·   Categorii: Abuz de resurse publice, Candidaturi, Continuarea campaniei în ziua votului, Finanțarea campaniei electorale, Mituirea alegătorilor, Nereguli privind campania electorala,   ·   Calitate: alegator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *