Declararea și legalitatea veniturilor și cheltuielilor în campania electorală de către Călin Georgescu
Vă adresez prezenta sesizare referitoare la finanțarea campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu. Conform datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe 25 noiembrie privind finanțarea campaniei pentru alegerile prezidențiale, nu au fost raportate venituri sau cheltuieli. Această situație este greu de crezut, având în vedere specificul unei campanii electorale, mai ales în cazul unui candidat care a obținut aproape 23% din voturi.
Este dificil de înțeles cum poate fi organizată o campanie electorală fără declarații privind contribuțiile financiare. Serviciile necesare, precum cele pentru mandatarul financiar, editarea video, promovarea online sau managementul campaniei, implică, în mod evident, costuri. În acest sens, vă rog să verificați dacă aceste cheltuieli au fost acoperite de terți. Totodată, subliniez că, în conformitate cu Legea 334/2006, producerea de materiale de campanie în regie proprie este interzisă.
Detalii sesizare
26 noiembrie 02:50 PM · București · Categorii: Finanțarea campaniei electorale, Nereguli privind campania electorala, · Calitate: alegator