Coaliția VotCorect lansează campania de înscrieri pentru observatori electorali la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024

În contextul apropierii alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2024, Coaliția VotCorect, un consorțiu format din organizații civice angajate în apărarea democrației și a drepturilor omului, lansează campania de înscrieri pentru observatori independenți.

Coaliția este formată din organizații cu experiență: Expert Forum (București), Asociația Civica (Iași), Asociația Rădăuțiul Civic (Suceava), Centrul pentru Studiul Democrației (Cluj-Napoca), Centrul pentru Resurse Civice (Constanța) și Observatorul Electoral, care mobilizează resurse și expertiză la nivel național și în străinătate pentru a acredita observatori care vor avea un rol esențial în monitorizarea alegerilor. Code for Romania dezvoltă aplicația Vote Monitor pe care o organizațiile o folosesc de mai mulți ani pentru colectarea de date de la observatori în timp real, în zilele alegerilor.

Cine sunt observatorii și cum se înscriu cei interesați?

Observatorul este un cetățean cu drept de vot, voluntar, care nu face parte din niciun partid politic. Rolul său este să urmărească corectitudinea procesului electoral în secțiile de votare, fără a interveni direct în desfășurarea operațiunilor electorale. Persoanele care doresc să se înscrie ca observator trebuie să nu fie implicate activ în campania electorală a unui partid sau candidat în aceste alegeri. Coaliția are un Cod de Conduită care detaliază principiile după care se ghidează un observator. Activitatea de observator este incompatibilă și cu cea de candidat (chiar și independent), delegat din partea unui partid politic, de operator de calculator sau de membru al unui birou electoral.

Înscrierea ca observator se face exclusiv online, prin platforma observatori.votcorect.ro. Cei interesați vor completa un formular în care vor furniza datele necesare acreditării. Formularul include întrebări care ne ajută să organizăm mai eficient procesul de observare. Echipa Vot Corect va verifica fiecare profil în parte înainte de a acorda acreditarea.

Ce asigurăm?

În primul rând, activitatea nu este remunerată, ci se bazează pe voluntariat. Însă ne asigurăm că observatorii noștri sunt pregătiți și informați pentru a face față provocărilor zilelor votării. Oferim training și materiale necesare pentru îndeplinirea cu succes a tuturor sarcinilor (precum un Manual al Observatorului) și asistență electorală, inclusiv prin intermediul unui call center care va funcționa pe toată durata zilelor alegerilor. Fiecare observator va completa fişe de observare prin intermediul aplicației Vote Monitor, prin care colectăm date legate de zilele alegerilor, dar și alerte legate de posibile nereguli.

Care este perioada de înscrieri? 

Perioada de înscrieri este deschisă începând de astăzi și se încheie astfel:

  • pentru primul tur al alegerilor prezidențiale – țară și străinătate: 15 noiembrie, inclusiv 
  • pentru parlamentare – țară și străinătate: 15 noiembrie, inclusiv  
  • pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale – țară și străinătate: 28 noiembrie  – doar dacă nu v-ați înscris înaintea primului tur de scrutin. Acreditarea pentru primul tur este valabilă și pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
  • Cei interesați se pot înscrie pentru prezidențiale, pentru parlamentare sau pentru ambele tipuri de alegeri.

Încurajăm pe toți cei interesați să se înscrie cât mai curând posibil pentru a beneficia de toate resursele și sprijinul oferit de Coaliția VotCorect.

De ce este importantă observarea independentă pentru o democrație solidă? 

La alegerile din iunie 2024, partenerii au acreditat peste 800 de observatori în țară și în străinătate, care au monitorizat deschiderea secțiilor de votare, procesul de votare, numărarea voturilor și raportarea rezultatelor, asigurându-se că toate aceste etape respectă legea și standardele electorale. Problemele raportate de observatori ne-au permis să sesizăm autoritățile relevante cât mai rapid. După ziua votării, datele colectate ne permit să tragem concluzii cu privire la modul în care s-au organizat alegerile și să publicăm rapoarte de observare, care includ și recomandări ce contribuie la îmbunătățirea proceselor electorale viitoare. Pentru a crește eficiența observării, ne întâlnim cu decidenții politici și autoritățile electorale pentru a discuta recomandările și modul în care poate fi îmbunătățit modul de organizare a alegerilor.

Observatorii acreditați de coaliția VotCorect fac parte dintr-un efort mai larg de protejare a integrității electorale și de promovare a transparenței în procesul democratic. Rapoartele și reacțiile rapide legate alegeri, publicate de Expert Forum și parteneri au contribuit la îmbunătățirea legislației electorale, la creșterea integrității și transparenței proceselor electorale și au tras atenția asupra unor încălcări ale legislației și standardelor electorale.

Pentru mai multe informații despre coaliție, activitatea de observare și înscrieri vizitați www.votcorect.ro.

 

Votcorect: Raportul final de observare a alegerilor din 9 iunie 2024

Evenimentul de lansare 

Principalele concluzii

Alegerile din 9 iunie au reprezentat un proces cu opțiuni electorale multiple, însă competitivitatea a fost redusă de coalizarea principalelor partide aflate la guvernare. Modificarea legislației electorale cu foarte puțin timp înainte de alegeri a defavorizat unii dintre competitori și a redus transparența procesului. Autoritățile au organizat procesul în mare parte eficient, însă procedurile complexe și contestate legate de numărarea voturilor și centralizarea rezultatelor au afectat încrederea publică în proces.

Cadrul legislativ

Cadrul legislativ pentru organizarea alegerilor europarlamentare și locale este unul complex și a fost și mai mult încărcat prin emiterea OUG 21/2024, precum și a numeroase decizii ale BEC și AEP. Acest cadru legislativ neunitar a creat confunzie atât în rândul alegătorilor, cât și în rândul persoanelor implicate în organizarea alegerilor. Legislația electorală și-a arătat limitele, iar lipsa unui Cod Electoral a fost evidentă. Aprobarea unor reglementări cu potențial de neconstituționalitate și care încalcă principii internaționale, contestate public de societatea civilă și o parte dintre competitori, a afectat organizarea alegerilor. Noile reglementări aprobate prin OUG 21/2024, care sunt specifice numai pentru aceste alegeri,  și lipsa unor planuri pentru introducerea lor ca permanente în legislația de bază, pentru alegerile viitoare, limitează coerența procesului și creează confuzie.

Administrația electorală

Procesul a fost organizat în mare parte eficient, cu excepţia notabilă a numărării voturilor și centralizării rezultatelor. BEC a emis un număr mare de hotărâri pentru a uniformiza anumite aspecte ale procesului dar, respectând limitele atribuţiilor sale legale, nu ar fi putut să rezolve în totalitate discrepanţele din cadrul legislativ neunitar și lacunar, insuficient suplimentat de OUG 21/2024. Hotărârile BEC, agendele ședințelor publice și documentele aferente acestora au fost publicate cu promptitudine pe pagina de web, dar faptul că şedinţele nu au fost publice a redus transparenţa procesului. Modul de formare a birourilor electorale a fost modificat prin OUG 21/2024 cu mult mai puţin timp înaintea alegerilor decât recomandă Codul de bune practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia; în plus, modificarea a restrâns reprezentarea politică, dezavantajând partidele care ar fi avut reprezentare mai crescută la alegerile locale și partidele care nu aveau reprezentare în Parlamentul European în 2019. Informarea alegătorilor a fost limitată, în ciuda unui număr semnificativ de modificări legislative și de ordin practic. A existat o confuzie la nivelul publicului privind rolul fiecărei instituții și modul în care se centralizează rezultatele, iar pasarea responsabilității fără o comunicare asumată a dăunat transparenței procesului electoral.

Înregistrarea alegătorilor

Majoritatea interlocutorilor Vot Corect și-au exprimat în general încrederea în acurateţea Registrului Electoral şi listelor electorale. Campania pentru înregistrarea activă a alegătorilor comunitari pentru alegerile europarlamentare a fost restrânsă; cu toate că Autoritatea Electorală Permanentă a publicat un set de instrucţiuni, diseminarea acestuia a rămas limitată. Mecanismul care asigură schimbul de informaţii între statele membre EU cu privire la alegătorii care sunt înscriși în listele electorale ale altui stat are nevoie de îmbunătăţiri pentru a deveni mai eficient. Pentru alegerile locale, campania de informare cu privire la obținerea vizei de reședință a fost mai degrabă limitată, având în vedere noutățile legislative și potențialul impact asupra unui număr mare de alegători. Transparența procesului de stabilire a adreselor de reședință a fost scăzută, în condițiile în care creșterea semnificativă a înregistrărilor înainte de alegeri e o problemă recurentă în anumite circumscripții. Datele privind numărul crescut de voturi pe liste suplimentare la locale pot indica o posibilă manipulare prin înregistrarea de alegători pentru a obține voturi în unele localități care au o populație relativ scăzută și unde astfel de practici pot avea impact.

Înregistrarea candidaților

Procesul de înregistrare a candidaților la europarlamentare este restrictiv, implică un număr foarte ridicat de semnături de susținere, ceea ce afectează competiția electorală, iar verificarea semnăturilor de susținere rămâne formală. Înscrierea în cursa electorală inopinată și fără o campanie prealabilă a unor candidați sau partide ridică semne de întrebare privind integritatea modului de colectare a datelor, fapt care se poate răsfrânge asupra scăderii încrederii publice în procesul electoral. La alegerile locale s-a remarcat o scădere a numărului de liste care nu includ candidați de ambele sexe față de anul 2020, după cum cere legea, însă faptul că au fost acceptate de către birourile de circumscripție contrar legii rămâne o problemă. Deși numărul candidatelor a crescut față de ultimele alegeri locale, participarea femeilor în alegeri, pe locuri eligibile, rămâne scăzută. Posibilitățile de contestare a candidaturilor, mai ales la alegerile locale, rămân limitate mai ales din cauza termenelor scurte, dar și a transparenței reduse a datelor publicate. Accesul la date despre candidați rămâne limitat, legislația este învechită, iar BEC nu a luat măsuri pentru creșterea transparenței invocând principiul publicității minime a datelor.

Campania electorală

Suprapunerea celor două scrutine a evidențiat mai degrabă teme de campanie legate de alegerile locale, iar activitatea politică s-a concentrat în jurul competiției pentru aceste alegeri. În mod regretabil, campania a fost marcată şi de unele incidente violente, inclusiv unul grav chiar în ziua alegerilor. Încercări de manipulare a electoratului au fost identificate în publicarea frecventă a unor sondaje de opinie cu rezultate foarte diferite, care au fost criticate de sociologi ca lipsite de credibilitate, neprofesioniste şi bazate pe metodologie defectuoasă. Metodele de promovare electorală de către competitorii electorali în timpul campaniei rămân limitate, iar legislația actuală favorizează modelul prin care partidele care au resurse semnificative se pot promova înainte de începerea campaniei electorale, într-un mod netransparent. Afișajul prin panotaj, singurul permis în campania propriu-zisă, este considerat ca o metodă cu un impact foarte redus, iar la aceste alegeri au fost observate numeroase încălcări ale legislației privind utilizarea afișelor electorale.

Finanțarea campaniilor electorale

Transparența finanțării campaniei a fost asigurată prin publicarea de către AEP de raportări săptămânale, cuprinzând venituri și cheltuieli detaliate. În același timp, a fost serios limitată de cheltuielile semnificative din perioada de precampanie foarte activă, desfășurată fără aplicarea regulilor de transparență din campanie. Veniturile și cheltuielile pentru ambele tipuri de scrutin au crescut comparativ cu alegerile anterioare. La europarlamentare, împrumuturile au reprezentat una dintre cele mai importante surse de finanțare, însă transparența redusă a banilor declarați în campanie de unii dintre candidații aflați de locuri previzibil neeligibile poate afecta integritatea procesului. La europarlamentare, câte o treime din bani s-au cheltuit pe campanii online, precum și promovare prin radio/tv/presă scrisă. Competitorii pentru ambele alegeri au cheltuit aproximativ 21 de milioane de lei prin Facebook Ads, cea mai mare parte în ultima săptămână de campanie. Deși legislația limitează producerea de materiale electorale în regie proprie, nu este suficient de bine adaptată pentru a reglementa conținutul organic care atrage un număr mare de vizualizări și nici campania indirectă de către terți. Utilizarea constantă a subvențiilor pentru presă și propagandă a oferit un avantaj partidelor de la guvernare cu mult înaintea începerii campaniei electorale. Calitatea datelor publicate ar putea fi îmbunătățită prin uniformizarea informațiilor centralizate de la candidați.

Participarea persoanelor cu dizabilități

Procesul electoral nu este pe deplin accesibil persoanelor cu dizabilități. Nu există nici instrumente speciale pentru votarea neasistată şi, cu puţine excepţii, nici informaţii publicate în format adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilităţi (Braille, limbaj mimico-gestual, format easy to read etc.). Au fost adoptate măsuri pozitive pentru aceste alegeri, precum posibilitatea de a schimba secția de votare dacă cea la care este arondat alegătorul nu este accesibilă, prelungirea termenului de înscriere și introducerea posibilității de înregistrare online pentru urna specială, dar și colectarea de date despre accesibilitatea secțiilor de votare. Aceste modificări se aplică însă doar la alegerile din 2019 și trebuie reglementate și în legislația de bază.

Ziua alegerilor

Ziua alegerilor s-a desfășurat în general ordonat, însă complexitatea procedurilor a afectat eficiența votării, precum și înțelegerea procedurilor electorale de către alegători și administrația electorală din secțiile de votare. Unul din efectele procedurilor numeroase a fost presiunea semnificativă pusă pe membrii administrației electorale. Votul în străinătate a fost organizat eficient, cu opțiuni extinse pentru exercitarea dreptului de vot. La aceste alegeri s-au înființat cele mai multe secții de votare de până acum. Alegerile au fost monitorizate de numeroase organizații naționale și internaționale acreditate de AEP. În unele localități a fost raportată implicarea unor observatori potențial asociați partidelor politice în organizarea secțiilor de votare și în procesul electoral.

Problemele evidenţiate de rapoartele de observare în timpul numărării par cauzate mai degrabă de complexitatea procesului şi de volumul mare de muncă ce le-a revenit birourilor secţiilor de votare decât de intenţia de a vicia rezultatele. Procesul de numărare a voturilor a fost descris de observatori ca obositor şi îndelungat. Cu toate acestea, în unele cazuri există suspiciuni rezonabile de încălcare a legislației și a fost notată existența unor dosare penale legate de numărarea voturilor și centralizarea rezultatelor. Diferențele identificate între datele privind prezența procesate prin SIMPV și cele din procesele verbale pot crea confuzie, iar cauza acestora nu a fost explicată de autoritățile electorale. La alegerile europarlamentare, numărul de voturi nule din unele secții de votare a fost ridicat. Deși platforma prezenta.roaep.ro oferă transparență cu privire la ziua alegerilor și centralizarea rezultatelor, modalitatea în care sunt publicate datele poate fi îmbunătățită.

Stabilirea rezultatelor și contestații

Respingerea tuturor cererilor de renumărare sau anulare a alegerilor de către BEC (cu o excepție), care însumează aproape 200 de decizii, pentru ambele scrutine, ilustrează utilitatea practică foarte redusă a unor astfel de prevederi. În realitate, astfel de instrumente nu pare că au sens dacă sunt interpretate prin stabilirea unor standarde foarte ridicate și nerezonabile. Respingerea tuturor acestor cereri – recunoscând, desigur, că nu toate sunt întemeiate – reduce încrederea publică și a competitorilor electorali în procesul de contestare a posibilelor încălcări ale legislației. Alegerile ale căror rezultate sau proceduri nu sunt percepute ca solide de către public riscă să afecteze încrederea în democrație.

 

Recomandări 

Sistemul electoral şi cadrul legislativ

  1. Pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea procesului electoral, legiferarea prin ordonanțe de urgență pentru modificarea unor aspecte cheie, amendamentele de natură politică ce pot avantaja anumiți competitori, precum și modificarea legislației electorale cu puțin timp înaintea alegerilor trebuie evitate. Aspecte fundamentale precum modul de formare a comisiilor electorale nu ar trebui modificate cu mai puţin de un an înaintea alegerilor.
  2. Cadrul legislativ electoral ar trebui reformat într-un mod transparent și cu mult timp înaintea următorului ciclu electoral, prin adoptarea unui Cod Electoral aliniat standardelor și bunelor practici internaționale.
  3. Pentru a asigura o mai bună reprezentativitate la nivel local și pentru a reduce influența primarilor în funcție, legea ar trebui modificată pentru a se reveni la vot în două tururi la alegerile locale.

Administrația electorală

  1. Legislaţia trebuie să prevadă că şedinţele birourilor electorale la orice nivel sunt publice.
  2. Legislația ar trebui revizuită pentru a permite o mai bună reprezentare a competitorilor electorali în birourilor electorale. Regulile preferențiale care pun partidele parlamentare în avantaj la alegerile locale sau europarlamentare ar trebui reconsiderate.
  3. Capacitatea profesională a membrilor Corpului Experților Electorali trebuie consolidată prin formare continuă și evaluare constantă.
  4. Pentru a asigura informarea corectă și timpurie a alegătorilor, recomandăm elaborarea unor materiale de educație electorală în timp util și diseminarea acestora pe scară largă, inclusiv în limbile minorităţilor naţionale şi în format adaptat pentru necesităţile persoanelor cu dizabilităţi (limbaj mimico-gestual, format easy-to-read, Braille etc.).

Înregistrarea alegătorilor și listele electorale

  1. Legislația ar trebui să fie armonizată cu obiectivele Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, prin înlăturarea restricțiilor privind drepturile de vot în baza dizabilităților intelectuale sau psihosociale.
  2. Pentru a asigura transparența procesului, MAI ar putea publica statistici despre acest proces, per localitate, înaintea zilei alegerilor, fiind o componentă importantă a integrității procesului electoral care ar putea fi monitorizată și de observatori externi.
  3. Pentru a asigura transparența procesului, MAI ar putea publica statistici despre acest proces, per localitate, înaintea zilei alegerilor, fiind o componentă importantă a integrității procesului electoral care ar putea fi monitorizată și de observatori externi.

Înregistrarea candidaților

  1. Legea ar trebui modificată astfel încât să permită oricărui alegător să semneze pentru susţinerea mai multor candidaturi pentru alegerile europarlamentare. Pentru a asigura accesul la procesul electoral și consolidarea mecanismelor de verificare a semnăturilor, numărul acestora ar trebui redus.
  2. Pentru a detalia procesul de verificare a dosarelor de candidatură, ar trebui elaborată o procedură pentru verificarea semnăturilor de susținere a listelor de candidați.
  3. Autorităţile ar trebui să facă eforturi pentru actualizarea permanentă a Registrului Partidelor Politice, iar mecanismul înscrierii alianţelor şi listelor de candidaţi ar trebui să respecte dreptul partidelor de a-şi alege reprezentanţii.
  4. Legea ar trebuie să prevadă un termen mai lung pentru contestarea candidaturilor la alegerile locale. Legislația pentru ambele tipuri de alegeri ar trebui modificată pentru a permite accesul alegătorilor și altor părți interesate la informații extinse despre candidați, publicate în timp util și online, în formate deschise.

Participarea femeilor la procesul electoral

  1. Legislația ar trebui să prevadă că listele care nu respectă criteriile reprezentării ambelor sexe pe listele de candidați la alegerile locale ar trebui să fie nule de drept. Autoritățile ar trebui să publice date mai detaliate cu privire la candidaturile înregistrate, pentru a spori transparența și pentru a asigura posibilitatea de a le contesta.

Campania electorală

  1. Legislația ar trebui revizuită pentru a clarifica suficient reglementările privind campania outdoor și pentru a elimina restricțiile nejustificate.
  2. Subvențiile anuale pentru partidele politice trebuie limitate, iar transparența modului și în care sunt cheltuite fondurile trebuie sporită, inclusiv prin publicarea beneficiarilor fondurilor și marcarea materialelor de propagandă în perioadele neelectorale. Legea ar trebui să definească publicitatea politică în afara campaniilor electorale.

Finanțarea campaniilor electorale

  1. Pentru a crește transparența finanţării campaniei electorale, autoritățile ar putea introduce cerințe prin care identitatea donatorilor sau persoanelor care împrumută candidații pentru campaniile electorale peste o anumită limită să fie publică, similar procedurilor pentru finanțarea partidelor politice.
  2. Pentru a facilita reutilizarea datelor, modalitatea de colectare a acestora ar putea fi îmbunătățită. Legislația ar putea fi modificată pentru a reglementa modalitățile și calendarul publicării datelor despre veniturile și cheltuielile competitorilor din perioada electorală.
  3. Legislaţia trebuie modificată pentru a permite definirea, marcarea și raportarea publicității politice și în afara campaniilor electorale, inclusiv prin liste cu contracte și furnizori.

Observarea alegerilor

  1. Procedura de acreditare trebuie amendată pentru a corespunde cu reglementările relevante din Legea 208/2015.

Participarea persoanelor cu dizabilități

  1. Pentru a asigura independența procesului de votare și un vot cât mai informat, autoritățile electorale trebuie să introducă măsuri pentru a îmbunătăți accesul persoanelor cu dizabilități la procesul electoral. Autoritățile electorale trebuie să întreprindă toată măsurile necesare pentru a se asigura de faptul că persoanele cu dizabilități auditive sau vizuale primesc informațiile necesare privind procedurile de vot și pot vota fără bariere.
  2. Procedurile privind înregistrarea pentru votul cu urna specială folosite la alegerile din 2020 și din 2024 ar trebui introduse în legea electorală.
  3. Legislaţia electorală trebuie să prevadă dreptul alegătorilor cu mobilitate redusă de a vota la altă secţie dacă cea la care sunt arondaţi nu este accesibilă. AEP ar trebui să desfăşoare o campanie de informare privind dreptul alegătorilor cu mobilitate redusă de de a vota într-o secţie de votare accesibilă şi să introducă lista secţiilor accesibile în partea publică a Registrului Electoral, care poate fi consultată de alegători.

Ziua alegerilor și numărarea voturilor

  1. Legislaţia electorală trebuie să prevadă în mod permanent că alegătorii care la ora închiderii secţiilor de votare se află în aşteptare pot să-şi exercite dreptul de vot.
  2. Preşedinţii BESV şi locţiitorii acestora trebuie să beneficieze de instruire temeinică privind completarea proceselor verbale, în cadrul unor sesiuni cu exerciții practice.
  3. Predarea proceselor verbale cu rezultatele şi a materialelor electorale de la BESV către birourile de circumscripţie trebuie planificată eficient, astfel încât să se elimine aglomeraţia şi cozile și să reducă timpii de așteptare pentru reprezentanții BESV.

Stabilirea rezultatelor și contestații

  1. Considerăm că pentru a asigura integritatea și credibilitatea procesului electoral, cererile de renumărare unde există indicii relevante că s-au comis încălcări ale legislației ar trebui luate în considerare.
  2. Legislaţia trebuie să reglementeze procedura de renumărare a voturilor şi să prevadă termene și etape clare pentru a asigura dreptul real al competitorilor de a contesta rezultatele.
  3. Legea electorală trebuie să prevadă modalități și termene clare pentru contestarea deciziilor tuturor birourilor electorale.
  4. Legea electorală trebuie să permită tuturor candidaţilor la alegerile locale să depună cereri privind anularea alegerilor.
  5. Termenele limită pentru contestarea rezultatelor trebuie să fie relative la publicarea acestora şi nu la încheierea votării.