Index Reguli

Care sunt regulile pentru campania electorală?

Campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor (12 octombrie, ora 00:00, respectiv 15 noiembrie pentru turul 2) și se încheie în dimineața zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor (9/23 noiembrie), la ora 7,00, pentru fiecare tur de scrutin în parte.

Se consideră materiale de campanie doar cele produse și distribuite după 12 octombrie. Astfel, legal vorbind, bannerele, posterele sau orice alte materiale realizate și distribuite înainte de această dată nu sunt considerate materiale electorale, ci sunt produse prin care se promovează partidul; un partid se poate promova oricând, chiar și între alegeri, urmând ca sumele respective să fie declarate către Autoritatea Electorală Permanentă și raportate anul următor, până în luna aprilie.

Ce legi trebuie să știu?

Principalele reguli privind campania pentru alegerile prezidențiale sunt cele din Legile 370/2004 și  334/2006 (finantarea partidelor și campaniilor electorale), precum și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. AEP a pregătit pentru alegerile prezidențiale un ghid privind finanțarea campaniei electorale.

Campania electorală prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale se desfăşoară în condiţiile stabilite de Legea nr. 370/2004, Legea audiovizualului nr. 504/2002, Codul de reglementare a conţinutului audiovizual și Decizia CNA nr. 781/2019 privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Președintelui României.

 

Ce fel de materiale de campanie se pot folosi?

Art 22. Ghid – Ce se consideră a fi material electoral? 

(1) Este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplinește următoarele condiții:

a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri, clar identificat;
b) este utilizat în perioada 12 octombrie 2019 – 9 noiembrie 2019, ora 07,00, respectiv în perioada 15 noiembrie 2019 – 23 noiembrie 2019, ora 07,00, pentru al doilea tur de scrutin;
c) are obiectiv electoral și se adresează publicului larg;
d) depășește limitele activității jurnalistice de informare a publicului.

Art. 39 (1) , H.G. nr. 10/2016 – Ce materiale se pot folosi? 

În campania electorală, partidele politice pot achiziţiona şi utiliza numai următoarele tipuri de materiale de propagandă:

a) afişe cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură;
b) afişe prin care se convoacă o reuniune care vor avea 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru afişaj;
c) materiale de propagandă audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală;
d) publicitate în presa scrisă;
e) materiale de propagandă online;
f) broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie (

Art 22, Ghid – Ce materiale nu se pot folosi în campania electorală?

(4) Următoarele tipuri de acțiuni și materiale de propagandă electorală nu sunt permise de prevederile legale în vigoare în timpul campaniei electorale:
a) utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staționar;
b) spectacole, serbări, focuri de artificii etc.;
c) bannere, mesh-uri, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, panouri publicitare, panouri publicitare mobile, proiecte publicitare speciale și publicitate luminoasă. 

Art 39, Norme Transparența campaniei

Partidele politice au obligaţia de a imprima sau de a utiliza pe materialele de propagandă tip afiș, broșuri, pliante, alte materiale tipărite și cele din presa scrisă, cel puţin următoarele date:

a) denumirea partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care le-a comandat;
b) denumirea operatorului economic care le-a realizat;
c) codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă;
d) tirajul, în cazul afișelor, broşurilor, pliantelor şi a altor materiale tipărite din aceeaşi categorie

Partidele politice nu pot produce materiale de propagandă în regie proprie, ceea ce înseamnă că trebuie realizate cu o firmă specializată.

Pentru încălcări ale legislației privind finanțarea campaniilor puteți scrie către Autoritatea Electorală Permanentă.

Puteți citi mai multe despre finanțarea campaniei pentru prezidențiale în Ghidul finanțării campaniei electorale la alegerile pentru Președintele României din anul 2019

În audiovizual

 

Decizia CNA nr. 781/2019

Art. 1. – când se desfășoară campania?

(1) Campania electorală pe posturile de radio și de televiziune publice și private începe în ziua de 12 octombrie 2019, ora 0,00, și se încheie în ziua de 9 noiembrie 2019, ora 7,00.

Art. 5. – ce tipuri de emisiuni se pot realiza?

(1) În timpul campaniei electorale, programele politice ale candidaților, opiniile și mesajele cu conținut electoral pot fi prezentate numai în următoarele tipuri de emisiuni:

a) de promovare electorală – în care candidații și/sau reprezentanții lor își prezintă și promovează programele politice, activitățile de campanie electorală ori propria candidatură; acestea vor fi identificate ca atare, în cazul posturilor de radio, și, respectiv, semnalate prin marcajul „promovare electorală”, afișat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune;

b) de dezbatere electorală – în care radiodifuzorii pun în discuție programele electorale și temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaților și/sau a reprezentanților lor, precum și a jurnaliștilor, analiștilor, consultanților politici și altor invitați; emisiunile vor fi semnalate pe toată durata acesteia prin marcajul „dezbatere electorală”.

c) informative – în care activitățile de campanie ale candidaților sunt prezentate cu respectarea principiilor de echitate, echilibru, imparțialitate și informare corectă a publicului; radiodifuzorii pot prezenta în cadrul emisiunilor informative și intervenții făcute în direct de către candidați.

(3) Materialele audiovizuale electorale, altele decât spoturile electorale, puse la dispoziția radiodifuzorilor de către candidați pot fi difuzate numai în cadrul emisiunilor de promovare electorală.

Art. 6. – spoturile electorale

(1) Radiodifuzorii publici și privați pot difuza spoturi electorale, care îndeamnă electoratul să voteze un anumit candidat, numai în cadrul emisiunilor electorale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) și b), cu respectarea următoarelor condiții:

a) spoturile electorale vor fi difuzate numai însoțite de un marcaj corespunzător;

b) spoturile electorale nu pot avea o durată mai mare de 30 de secunde și trebuie să fie asumate în mod explicit, prin prezentare și conținut, de către candidați;

c) difuzarea spoturilor electorale trebuie să asigure tuturor candidaților condiții egale de acces;

d) în emisiunile de promovare nu pot fi inserate spoturi ale unor candidați în intervalele alocate altor candidați;

e) conținutul spoturilor electorale trebuie să se conformeze condițiilor impuse de art. 3 alin. (2).

(2) Spoturile electorale nu constituie comunicare comercială audiovizuală, în sensul dispozițiilor legale.

(3) În perioada campaniei electorale, cu excepția spoturilor electorale, este interzisă difuzarea oricăror forme de comunicare comercială audiovizuală sau noncomercială ce conține referiri la candidați sau la reprezentanții acestora și ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care susțin candidați.

Art. 7. – când se pot difuza sondaje de opinie, televoturi sau anchete cu conținut electoral?

(1) Prezentarea de sondaje de opinie cu conținut electoral este permisă în condițiile precizate la art. 39 din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete cu conținut electoral făcute pe stradă.

(3) În ziua votării este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieșirea de la urne, înainte de încheierea votării.

Art. 8. 

Cu 24 de ore înainte de începerea votării și până la închiderea urnelor sunt interzise difuzarea oricăror mesaje și comentarii cu conținut electoral, a emisiunilor și spoturilor electorale, precum și invitarea sau prezentarea în programe a candidaților și a reprezentanților acestora și ai partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care susțin candidați, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 9.

Art. 14. – sancțiuni

(1) Nerespectarea prevederilor prezentei decizii se sancționează potrivit dispozițiilor Legii nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, ale art. 55 lit. y) și art. 56 alin. (1) și alin. (2) lit. g) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația în care respectivele încălcări ale dispozițiilor legale se produc după momentul încheierii oficiale a campaniei electorale, Consiliul Național al Audiovizualului se va întruni de urgență și va analiza situația creată cu maximă celeritate.

Art. 15. – prevederi pentru turul 2

Prevederile prezentei decizii se vor aplica în mod corespunzător și pentru campania electorală ce se va desfășura pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. 

Pentru încălcări ale legislației în audiovizual puteți scrie către Consiliul Național al Audiovizualului.

Cum se poate face campanie offline? 

Art. 42., Legea 370/2004

Locuri de afișaj

(1) Primarii sunt obligați ca după data expirării termenului de depunere a candidaturilor, dar până la rămânerea definitivă a acestora, să stabilească, prin dispoziție care se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul primăriei, locuri speciale pentru afișajul electoral, în care să amplaseze panouri electorale, ținând seama de numărul candidaților.

(2) Locurile speciale pentru afișaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetățeni, astfel încât să poată fi folosite fără stânjenirea circulației pe drumurile publice și a celorlalte activități din localitățile respective. În prealabil, primarii sunt obligați să asigure înlăturarea din spațiul public a oricăror materiale de propagandă electorală rămase de la campaniile electorale precedente.

(3) Locurile speciale pentru afișaj electoral pot fi folosite numai de candidații la funcția de președinte și de partidele care i-au propus.

(4) Este interzisă utilizarea de către un candidat a locurilor speciale pentru afișaj electoral, astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt candidat.

(5) Afișajul electoral este permis în alte locuri decât cele stabilite potrivit alin. (2) numai cu acordul scris al proprietarilor sau, după caz, al deținătorilor și numai cu luarea măsurilor impuse de legislația în vigoare pentru asigurarea siguranței cetățenilor.

Dimensiunea afișelor

(6) Pe un panou electoral fiecare candidat poate aplica un singur afiș electoral. Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură.

Interdicții pentru realizarea afișelor și activitățile de propagandă electorală

(7) Sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.

(8) Se interzice afișajul în scop electoral prin aplicarea pe pereții sau pilonii de susținere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare și informare rutieră, precum și pe sistemele electronice de reglementare a circulației.

(9) Activitățile de propagandă electorală nu pot afecta în niciun fel spațiile verzi, rezervațiile naturale și zonele protejate ecologic.

(10) Folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă.

Încheierea campaniei

(11) După încheierea campaniei electorale se interzice difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum și prin intermediul unor vehicule special amenajate.

Integritatea materialelor electorale

(12) Primarul, cu sprijinul organelor de ordine publică, este obligat să asigure integritatea panourilor, afișelor electorale și a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate.

Alte locuri de campanie electorală

(13) Primarii pot aproba instalarea pe domeniul public de către candidați și, după caz, de către partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale care îi susțin a unor amenajări provizorii în scopul distribuirii de materiale de propagandă electorală, dacă prin amplasarea lor nu se instituie restricții de circulație rutieră sau pietonală.

Campania electorală în străinătate

(14) Campania electorală se poate desfășura în alt stat decât România numai cu respectarea legislației în vigoare a statului respectiv.

Art. 42 – supravegherea campaniei și sancțiuni

(1) Birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate veghează la corecta desfășurare a campaniei electorale, soluționând, prin decizii, plângerile cu privire la campania electorală. Decizia se aduce la cunoștința publică prin afișare la loc vizibil la sediul biroului electoral emitent.

(2) Dacă birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate consideră, cu ocazia soluționării plângerii, că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancțiuni contravenționale ori penale, sesizează autoritățile competente.

(3) Împotriva deciziilor birourilor electorale județene, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate se pot face contestații la Biroul Electoral Central, în termen de cel mult 48 de ore de la afișarea acestora. 

 


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *