Index Reguli

Care sunt regulile pentru campania electorală?

Reglementările privind campania pentru alegerile europarlamentare sunt cele din Legile 33/2007 și 334/2006 (finantarea partidelor și campaniilor electorale).

Campania începe pe 27 aprilie, ora 00:00 și se termină pe 25 mai 2019, ora 7,00

Se consideră materiale de campanie doar cele produse și distribuite după 27 aprilie. Astfel, legal vorbind, bannerele, posterele sau orice alte materiale realizate și distribuite înainte de această dată nu sunt considerate materiale electorale, ci sunt produse prin care se promovează partidul; un partid se poate promova oricând, chiar și între alegeri, urmând ca sumele respective să fie declarate către Autoritatea Electorală Permanentă. De asemenea, toate reglementările legate de art. 40 (7) și (13) din Legea 33/2007 (vezi mai jos) se aplică numai perioadei de campanie, conform unei interpretări BEC. Adică utilizarea culorilor tricolorului pentru materiale distribuite în afara perioadei de campanie electorale nu este interzisă.

 

În audiovizual

Campania electorală prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale se desfăşoară în condiţiile stabilite de Legea nr. 33/2007, Legea audiovizualului nr. 504/2002, Codul de reglementare a conţinutului audiovizual și Decizia CNA 308 din 26 martie 2019

Radiodifuzorii publici şi privaţi pot acorda acces competitorilor electorali numai prin:

  1. emisiuni de promovare electorală – în care candidaţii sau reprezentanţii competitorilor electorali, precum şi candidaţii independenţi îşi promovează programele politice, activităţile de campanie electorală ori propria candidatură;

  2. emisiuni de dezbatere electorală – în care radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaţilor, reprezentanţilor competitorilor electorali, jurnaliştilor, analiştilor şi a altor invitaţi;

  3. spoturi electorale – în care competitorii electorali sau candidaţii, după caz, îşi promovează programele politice, activităţile de campanie electorală ori propria candidatură. – Art 7, Decizia CNA 308/2019(1)

     

    În cadrul emisiunilor informative se pot difuza ştiri privind activităţile de campanie ale competitorilor electorali, cu respectarea principiilor de echitate, echilibru, imparţialitate şi de informare corectă a publicului.

    (2) Radiodifuzorii pot prezenta în cadrul emisiunilor informative şi intervenţii făcute în direct de către candidaţi cu prilejul activităţilor de campanie, cu respectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1).

    Emisiunile informative nu pot fi sponsorizate. – Art 8, Decizia CNA 308/2019


Emisiunile de promovare electorală vor fi identificate ca atare, în cazul posturilor de radio, şi, respectiv, semnalate prin marcajul „promovare electorală”, afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune. – Art 11

Începând cu 48 de ore înainte de ziua votării şi până la închiderea urnelor se interzice prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă. – Art 16

Cum se poate face campanie offline? 

(1) Primarii sunt obligați ca după expirarea termenului de depunere a candidaturilor, dar până la începerea campaniei electorale, să stabilească, prin dispoziție, locuri speciale pentru afișajul electoral, în care să amplaseze panouri electorale, ținând seama de numărul partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri, precum și al candidaților independenți. În același termen, dispoziția primarului se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul primăriei.

(2) Locurile speciale pentru afișaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetățeni, astfel încât participanții la alegeri să le poată folosi fără stânjenirea circulației pe drumurile publice și a celorlalte activități din localitățile respective. În prealabil, primarii sunt obligați să asigure înlăturarea din spațiul public a oricăror materiale de propagandă electorală rămase de la campaniile electorale precedente.

(3) Utilizarea locurilor speciale pentru afișaj electoral este permisă numai pentru partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri, precum și pentru candidații independenți.

(4) Este interzisă utilizarea de către partidul politic, alianța politică, alianța electorală, organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori candidatul independent a locurilor speciale pentru afișaj electoral astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt/o altă partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori de către un alt candidat independent.

(5) Afișajul electoral este permis în alte locuri decât cele stabilite potrivit alin. (2) numai cu acordul scris al proprietarilor sau, după caz, al deținătorilor și numai cu luarea măsurilor impuse de legislația în vigoare pentru asigurarea siguranței cetățenilor.

(6) Pe un panou electoral fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale care participă la alegeri în condițiile prezentei legi ori candidat independent poate aplica un singur afiș electoral. Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură.

(7) Sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat. Art 40, Legea 33/2007

Ce fel de materiale de campanie se pot folosi?

În campania electorală, partidele politice pot achiziţiona şi utiliza numai următoarele tipuri de materiale de propagandă:

a) afişe cu dimensiunile de cel mult 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură;
b) afişe prin care se convoacă o reuniune care vor avea 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură şi vor fi amplasate în locurile speciale pentru afişaj;
c) materiale de propagandă audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală;
d) publicitate în presa scrisă;
e) materiale de propagandă online;
f) broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie (art. 39 alin. (1) și art. 40 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin H.G. nr. 10/2016).

Este considerat material de propagandă orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri, clar identificat;
b) este utilizat în perioada campaniei;
c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg;
d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului (art. 36 alin. (7) din Legea nr. 334/2006.

Partidele politice au obligaţia de a imprima sau de a utiliza pe materialele de propagandă tip afiș, broșuri, pliante, alte materiale tipărite și cele din presa scrisă, cel puţin următoarele date:

a) denumirea partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care le-a comandat;
b) denumirea operatorului economic care le-a realizat;
c) codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă;
d) tirajul, în cazul afișelor, broşurilor, pliantelor şi a altor materiale tipărite din aceeaşi categorie (art. 39 alin. (3) și art. 40 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin H.G. nr. 10/2016).

Partidele politice nu pot produce materiale de propagandă în regie proprie (art. 36 alin. (7) și art. 40 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin H.G. nr. 10/2016).

Ce se întâmplă cu materialele de campanie offline după încheierea perioadei de campanie? 

Conform Decizia nr. 55D/12.04.2019:

  • Este obligatorie numai îndepărtarea materialelor electorale de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare.
  • Îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare se dispune de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi se realizează prin persoanele desemnate de primar în acest scop.

Art. 3. – Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei electorale se înţelege afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip, precum şi difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate, după data de 25 mai, ora 07.00.


Înapoi la cuprins

8 comentarii

  1. Dacă un partid are câte un afiș cu fiecare candidat,in locurile special amenajate pentru afișaje, se poate pune câte un afiș care reprezintă fiecare candidat? ( ex 5 candidați,5 afișe, dar reprezentații unui singur partid)

    1. Legislatia in vigoare prevede că:

      Legea 33/2007

      Art. 40 (6) Pe un panou electoral fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale care participă la alegeri în condițiile prezentei legi ori candidat independent poate aplica un singur afiș electoral.
      Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 300 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură.
      (7) Sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat.

      Art. 53, Sancțiuni
      k) nerespectarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) și (4) și ale art. 40 alin. (3) – (7); afișarea listelor electorale și a copiilor de pe acestea; distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a platformelor-program afișate sau a oricăror altor afișe ori anunțuri de propagandă electorală tipărite;

      Conform Art. 54
      Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către ofițerii, agenții și subofițerii din cadrul Poliției Române, Poliției de Frontieră Română și Jandarmeriei Române

      Vezi si http://www.facebook.com/votcorect.ro/photos/a.319398558736741/325602984782965/?type=3&theater

    1. Campania electorala se incheie pe 25 mai, la 7 dimineata. Deci nu se poate face campanie deloc in ziua alegerilor.
      Conform art 53 din Legea 33/2007, este contraventie continuarea campaniei electorale:

      t) continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum și sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale ori candidat independent;

  2. Se pot lipi postere ( 4 buc, cate unul pentru un candidat al aceluias partid ) lipite pe usile scarilor unei asociatii de proprietari de catre presedintele asociatiei, fara acordul proprietarilor?

  3. Un cotidian on line afiseaza azi, 26 mai, ziua alegerilor un banner cu mesajol „campania electoarala s-a incheiat”, dar cu sigla PSD. Este asta o incalcare a legii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *