Propaganda AUR distribuită oamenilor pe stradă: „Pentru Femeia care ține totul în picioare” + cartonaș dezinformativ cu poză Georgescu, Simion, și Gavrilă

Broșurile și cartonașele au fost printate în două milioane de bucăți fiecare, ceea ce mi se pare alarmant; A printa patru milioane de hârtii și cartonașe este costisitor, nu numai din priviința banilor folosiți pentru ele din taxele oamenilor ce nu au consimțit ca ei să fie utlizați astfel, dar și materialul în sine, cartonul și hârtia au utilizat foarte multă celuloză/lemn din defrișări. Nu scrie nicăieri pe materialul publicitar că este realizat din hârtie reciclată. Apoi, acest material vizează în special femeile, exploatând frustrarea lor față de sistemul actual, și făcând promisiuni false, mințind, făcând exagerări grosolane pentru "shock factor" menite să incite emoții puternice precum ura, neputința, dezamăgirea, și dorința de schimbare promisă fals de către AUR, astfel apelând la manipulare emoțională pentru a convinge femeile să voteze cu George Simion. Vă rog să aveți un psiholog sau un doctor psihiatru să analizeze aceste două materiale publicitare și să determine dacă sunt în regulă de prezentat publicului în aceste zile, luând în considerare tumultul actual.

Detalii sesizare

14 mai 02:08 AM  ·   Iași   ·   Categorii: Abuz de resurse publice, Discurs instigator la ură, Nereguli privind campania electorala,   ·   Calitate: alegator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *