Comportament abuziv al unui angajat al consulatului din Sydney

În seara zilei de 2 Mai, am ajuns în jurul orei 18:45 la secția de votare din strada York, nr. 83 din orașul Sydney, Australia. Agentul de paza din interior mi-a făcut semn să intru prin ușa de incendiu întrucât ușa principală era închisă. Când am ajuns în interior, un domn la vreo 50-55 de ani, de 1.6 - 1.7m înălțime, chel, a început să urle la agentul de pază, apostrofandu-l că nu a deschis ușa. Degeaba i-a explicat agentul că ușa e închisă automat de sistemul de securitate și doar administratorul clădirii o poate deschide și în ciuda rugăminții mele să coboare tonul, domnul a continuat să strige iar mie mi-a zis să merg înăuntru. Când am intrat în interiorul consulatului, am spus personalului ce s-a întâmplat și că nu se poate vorbi cu oameni în halul ăsta. Din păcate, nici unul dintre dânșii nu a schițat vre-un gest care să indice că vor discuta cu domnul pe care l-au numit Ion. Am ieșit pe aceeași ușă de incendiu, cu un gust amar și dezamăgit de omul care reprezintă România în Sydney.
Ajuns acasă, am făcut o sesizare telefonică poliției, rugându-i să verifice camerele de supraveghere. Mi s-a spus că vor trimite un echipaj să verifice.
Dacă un asemenea incident s-ar fi întâmplat la o secție de vot australiana, persoana ar fi fost condusă la secția de poliție (știu asta pentru că sunt alegeri în Australia momentan și au fost reportaje la TV despre incidente similare, însă cauzate de public).
Cu deosebită dezamăgire,
un votant din Sydney

Detalii sesizare

2 mai 12:31 PM  ·   Țară Sydney   ·   Categorii: Funcționarea administrației electorale,   ·   Calitate: alegator

 

Un comentariu

  1. Bună ziua,

    Mulțumim pentru sesizare și ne pare rău pentru experiența dvs. Știți cumva dacă persoana respectivă era membru al biroului electoral?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *