Reguli Locale parțiale decembrie 2025Informații generale

Legislația care se aplică la alegerile parțiale

La alegerile din 7 decembrie se va aplica în primul rând legislația pentru organizarea alegerilor locale. Pe lângă legislația deja menționată, mai există ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern, decizii sau hotărâri ale birourilor electorale sau hotărâri și instrucțiuni ale președintelui Autorității Electorale Permanente.

Pentru reglementarea campaniei în mass media se aplică și legislația privind funcționarea Consiliului Național al Audiovizualului, care emite și o decizie pentru fiecare scrutin.

Legea este actul normativ cu cea mai mare putere juridică, iar HG sau deciziile/hotărârile altor instituții sau birouri electorale doar detaliază prevederile din legi sau OUG.

Cele mai importante legi sunt:

Legislația privind publicitatea politică

Hotărâri ale AEP

 

 

Pe lângă legislația de natură electorală, există și alte legi care se aplică în perioada alegerilor, cum ar fi

Reglementările privind finanțarea partidelor și campaniilor electorale se regăsesc în:

Campania electorală prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale se desfăşoară în condiţiile stabilite de:

  • Legea audiovizualului nr. 504/2002
  • Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual

Pe lângă legislația de mai sus, sunt importante hotărârile și deciziile emise de către AEP. Poți găsi lista actelor normative care se aplică și pe pagina web a AEP.

    Ultima actualizare: 11/03/25 12:11
Categorii:


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *