Index Reguli

Care este procedura de acreditare pentru observatori și jurnaliști?

Procedura de acreditare la alegerile din 2020 este reglementată conform Legii 115/2015, Legii 135/2015 și Hotărârii nr. 6/2020 a Autorității Electorale Permanente din 2020.

Pentru asociații și fundații

Pot fi acredidate doar organizații neguvernamentale înregistrate cu cel puțin șase luni înaintea zilei alegerilor, care au specificată în statut activitatea de apărarea democrației și drepturilor omului. Organizațiile pot emite ecusoane persoanelor care nu fac parte dintr-un partid politic.

Art. 1 din Hotărârea AEP nr 6/2020

(1) Pentru acreditarea la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, asociația sau fundația interesată trebuie să depună la Autoritatea Electorală Permanentă o cerere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, până cel mai târziu cu 8 zile înaintea datei alegerilor.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoțită de o copie a statutului și o copie a hotărârii judecătorești de înființare, din care să rezulte că asociația sau fundația desfășoară activități de apărare a democrației și a drepturilor omului și este legal constituită cu cel puțin 6 luni înaintea datei alegerilor.

(3) Documentele prevăzute la alin. (2) pot fi transmise prin fax, poștă sau e-mail.

(4) În cel mult 5 zile de la data înregistrării cererii, Autoritatea Electorală Permanentă eliberează asociațiilor și fundațiilor din România care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 89 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, documentele de acreditare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 2

(1) Pe baza documentului de acreditare emis de către Autoritatea Electorală Permanentă, asociația sau fundația poate desemna ca observatori interni numai persoane care nu au apartenență politică.

(2) Asociațiile şi fundațiile acreditate de către Autoritatea Electorală Permanentă au dreptul de a emite ecusoane pentru observatorii lor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.

(3) Observatorii interni pot asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare și numai pe baza ecusonului prevăzut la alin. (2), însoțit de actul de identitate.

 

Conform AEP, documentele pot fi transmise prin fax, poştă sau e-mail ori pot fi depuse la registratura Autorităţii Electorale Permanente până cel mai târziu cu 8 zile înaintea datei alegerilor, respectiv până în data de 19 septembrie 2020.

 

Pentru presa din țară

Pentru jurnaliștii din țară nu este necesară obținerea unei acreditări speciale, aceștia pot asista la operațiunilor birourilor electorale pe baza actului de identitate și a legitimației de jurnalist.

Art. 8. 

(1) Reprezentanții instituțiilor mass-media românești au acces în secțiile de votare și pot asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare numai în baza actului de identitate și a legitimației de jurnalist, începând cu ora 6,00 și terminând cu momentul încheierii și semnării de către membrii biroului electoral al secției de votare a procesului- verbal de constatare a rezultatelor votării în secția respectivă.

(2) Reprezentanții instituțiilor mass-media românești nu pot interveni în niciun mod în organizarea și desfășurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza în scris președintele biroului electoral în cazul constatării unei neregularități. Orice act de propagandă electorală, precum și încălcarea în orice mod a prevederilor legale atrag îndepărtarea imediată a persoanei respective din secția de votare.

(3) Filmarea și/sau fotografierea locurilor publice din zona de votare și localul secției de votare vor putea fi efectuate fără a aduce atingere secretului votului și cu respectarea dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare.

 

Pentru observatorii internaționali

Cererile trebuie însoțite de copii ale documentelor de călătorie și de copii ale documentelor emise de organizații străine sau internaționale care desfășoară activități în domeniul electoral (în limba română, engleză sau franceză), din care rezultă că persoanele care solicită acreditarea sunt desemnate, mandatate sau recomandate să observe alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020.

 

Art. 4

(1) Autoritatea Electorală Permanentă acreditează, la cerere, observatori internaționali.
(2) Cererile prevăzute la alin. (1) pot fi transmise prin fax, poștă sau e-mail.
(3) Cererile prevăzute la alin. (1) vor fi însoțite de copiile documentelor de călătorie, precum și de copii ale documentelor emise de organizații străine sau internaționale care desfășoară activități în domeniul electoral, redactate în limba română, engleză sau franceză, din care rezultă că persoanele care solicită acreditarea sunt desemnate, mandatate sau recomandate să observe alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020.

Art. 5 

Modelul documentului de acreditare a observatorilor internaționali și reprezentanților instituțiilor mass-media străine este prevăzut în anexa nr. 4.

 

Pentru reprezentații presei din străinătate

 Art. 3

(1) Autoritatea Electorală Permanentă acreditează, la cerere, reprezentanții instituțiilor mass-media străine.

(2) Cererile prevăzute la alin. (1) pot fi transmise prin fax, poștă sau e-mail.

(3) Cererile prevăzute la alin. (1) vor fi însoțite de copiile documentelor de călătorie, precum și de copii ale documentelor emise de instituții mass-media străine, redactate în limba română, engleză sau franceză, din care rezultă calitatea de jurnalist.

(4) Reprezentanții instituțiilor mass-media străine care dețin carnet valabil de corespondent, eliberat de Ministerul Afacerilor Externe, vor transmite Autorității Electorale Permanente doar cererea de acreditare.

Art. 5

Modelul documentului de acreditare a observatorilor internaționali și reprezentanților instituțiilor mass-media străine este prevăzut în anexa nr. 4.

Art. 6

Observatorii internaționali și reprezentanții instituțiilor mass-media străine pot asista la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare numai pe baza documentului de acreditare emis de către Autoritatea Electorală Permanentă, care este valabil și în copie, însoțit de actul de identitate.

 

Toate formularele necesare obținerii acreditării se regăsesc pe pagina web a Autorității Electorale Permanente

Cererile de acreditare pot fi transmise prinprin fax, poștă sau e-mail. Acreditările se transmit solicitanţilor prin poştă, e-mail sau fax, conform solicitării acestora, ori predate persoanelor desemnate de aceştia.

Datele de contact ale AEP: Str. Stavropoleos, nr. 6, Bucureşti, Sector 3, 030084.
tel. +40 21 310 08 24 / fax: +40 21 310 13 86 / e-mail: [email protected]  

 


Înapoi la cuprins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *