Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare din cauză de boală sau invaliditate
pot solicita urna specială (mobilă) de la secţia de votare cea mai apropiată de locul în care se află în ziua alegerilor printr-o cerere scrisă însoțită de documente justificative. În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa sub paza personalului MAI la locul unde se află alegătorul, cu urna specială și materialele necesare votării. Fiecare secție de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secția de votare. Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare pot trimite cererile scrise prin intermediul altor persoane sau prin intermediul personalului de specialitate din unităţile medicale unde se află internaţi.
Având în vedere că legea nu specifică clar termenele limită pentru depunerea cererilor pentru urna specială, vă sfătuim să le depuneți pe 10 decembrie, seara, între 18 și 20, când membrii biroului electoral al secției de votare se întrunesc la sediul acesteia. Din experiențele trecute, unii președinți de secții de votare nu acceptă cereri în ziua votului. Vezi și cum poți face o sesizare.
Art. 85, alin. (10) din Legea 208/2015
Alegătorii care se afla la data alegerilor într-un spital public sau privat, cămin pentru persoane vârstnice sau entități similare
pot solicita urna mobilă doar dacă au domiciliul sau reședința în județul respectiv sau în București. Cererile trebuie datate și semnate olograf și vor cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, seria şi numărul actului de identitate ale fiecărui alegător.
Dacă mai mult de 200 de persoane internate solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, cererile pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, până la ora 20.00, la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află unitatea respectivă, stabilite prin decizie a biroului electoral de circumscripţie judeţeană, sau a biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti, după caz, pe raza căreia se află imobilul unde acestea sunt internate.
Alegătorii în arest la domiciliu, arest preventiv sau pedeapsă privativă de libertate
Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, şi care au domiciliul sau reşedinţa în judeţul, sau în municipiul Bucureşti, după caz, pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.
Persoanele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu, votează prin intermediul urnei speciale, în condiţiile în care formulează o cerere în acest sens către biroul electoral al secţiei de votare la care sunt arondate potrivit domiciliului.
Întreaga procedură poate fi consultată în Decizia BEC 72/2016