accesibilitate secție de votare
Referitor accesabilitate la Secția de Votare no 40 Liceul Tehnic Nicolae Pleșoianu
Mă numesc ===, am domiciliu în === am 85 de ani, am probleme de sănătate din cauza alunecări vertebrei L4, a coloanei vertebrale lombare (spondilozistezis). Mă deplasez cu greutate mai ales la urcare, coborâre trepte. Pentru a vota în 26 mai 2019 m-am încumetat să urc treptele scări pentru a ajunge de la parter la etaj, locul amplasamentului secției de votare 40. Mi-a fost greu, am reușit la urcare și coborâre, numai cu ajutorul sprijiniri de balustrada scări de beton și cu ajutorul votanților care urcau sau coborau treptele scări, cărora le-am mulțumit. Și ei se întrebau de ce a fost amplasată secția de votare la etaj?
Soția mea a vrut să voteze dar nu a avut curaj să urce, coboare cele două sensuri ale scări de beton pentru a ajunge la secția 40 de votare.
Poate ar fi nevoie și de avizul pompierilor pentru a amplasa secția de votare 40, alături de secția de votare 41, care au acces comun, aceeași scară de urcare, coborâre trepte. Ce se poate întâmpla în cazul unui incendiu, sau alt incident când scara este aglomerată cu votanții care așteaptă, urcă sau coboară pe scara comună de acces la cele 2 secții de votare.
De ce nu se mai dispune amplasarea secția de votare în localul Casei de ajutor Reciproc a Pensionarilor, de pe strada Argeș, unde a fost amplasată cu ceva timp în urmă.
Nu văd util ca o parte din categoria persoanelor vârstnice să fie puse să obțină avizul medicului pentru a vota cu urna trimisă acasă! ?.
Detalii sesizare
27 mai 07:33 AM · sectie: 40 · Vâlcea · · Adresă: RÂMNICU VÂLCEA, Strada Gabriel Stoianovici , Nr. 5 · hartă · Categorii: · Calitate: alegator